Un nou studiu sugerează că cele două luni ale lui Marte, Phobos și Deimos, provin de fapt de la un satelit comun.
Pentru o lungă perioadă de timp, Phobos și Deimos, care au fost numiți pentru fiii zeului Ares (Marte), au fost considerați a fi asteroizi captați de Planeta Roșie și care orbitează Marte din acea perioadă. În plus, cei doi sateliți arată mult diferit față de Luna Pământului, aceștia având dimensiuni mult mai mici și fiind neregulați.
Studiul recent, intitulat „Dovezi dinamice pentru Phobos și Deimos ca rămășițe ale unui progenitor comun perturbat”, care apare în revista Nature Astronomy prezintă dovezi care afirmă că teoria captării s-ar putea să nu fie deloc exactă. Folosind date și modele geofizice create din mișcarea orbitală a Lunii, cercetătorii au încercat să afle unde se aflau cei doi sateliți în urmă cu foarte mult timp și au constatat că Phobos și Deimos se aflau aproximativ în același loc. Acest fapt sugerează că cei doi sateliți au fost parte a unui singur corp, probabil o Lună a Planetei Marte.
Natura acestor sateliți i-a nedumerit pe cercetători de când au fost descoperiți pentru prima dată, în 1877. Phobos măsoară aproximativ 22 de kilometri, în timp ce Deimos are puțin mai mult de jumătate din această dimensiune. Noul studiu propune că între 1 și 2,7 miliarde de ani în urmă, o singură lună orbita Planeta Roșie.
„Phobos și Deimos sunt resturile acestei luni pierdute”, spune Amirhossein Bagheri, membru al echipei de cercetare și doctorand la Institutul de Geofizică de la ETH Zurich din Germania, într-un comunicat al universității, informează ScienceTimes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu