Noi facilități pentru studenți și elevi la călătoriile cu trenul și metroul

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Vârsta până la care studenţii beneficiază de tarif redus la călătorie cu trenul şi metroul creşte de la 26 de ani la 30, prevede un proiect al Ministerului Educaţiei pus în dezbatere publică. De asemenea, călătoriile cu trenul vor fi gratuite pentru elevi din septembrie, pe orice distanță. 

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi.

'Tariful redus creşte de la 50% la 90% pentru toţi studenţii români sau străini care sunt înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic atât timp cât îşi păstrează calitatea de student. Facilităţile sunt valabile şi la călătoria cu metroul pe bază de abonament lunar sau de titluri de transport de tip '10 călătorii'.

Vârsta până la care studenţii beneficiază de facilităţi creşte de la 26, la 30 de ani, cu excepţia studenţilor care au unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal. Aceştia beneficiază de gratuitate', anunţă Ministerul Educaţiei pe Facebook.

Proiectul mai prevede că studenţii cetăţeni români care studiază în afara graniţelor beneficiază de tarif redus cu 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic atât timp cât îşi păstrează calitatea de student. 

Călătoriile cu trenul, gratuite pentru elevi din septembrie, pe orice distanță. Cum se acordă gratuitatea

Călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță, și această reducere de 100% se acordă pe baza carnetului de elev, după cum prevede Hotărârea de Guvern (HG) pusă în consultare publică de Ministerul Educației. Documentul conține noile reguli de acordare a gratuității la transport pentru elevi, așa cum prevede legea educației în învățământul preuniversitar care va intra în vigoare pe 2 septembrie.

Normele metodologice din 2017 privind transportul elevilor au prevăzut o reducere de 50% la călătoriile cu trenul, pe distanțe de până la 300 de kilometri, apoi, din 2021, când au fost modificate, elevilor li s-a acordat gratuitate, numai că acest beneficiu nu s-ar fi aplicat mereu, la toate companiile feroviare, spun mai mulți elevi pentru Edupedu.ro.

„Operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, scrie Edupedu.ro.

bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru elevi”, prevede proiectul de HG.

„Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cuşetă, după caz”, mai scrie în proiectul de act normativ.

Și CFR Călători a anunțat recent într-un comunicat de presă că „începând cu data de 3 septembrie 2023, vor intra în vigoare noi facilități la transportul pe calea ferată de care vor beneficia elevii și studenții, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legii învățământului superior nr. 199/2023. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a acestor acte normative, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate elevilor și studenților la transportul pe calea ferată. Noile prevederi legislative vor fi aplicate după adoptarea Hotărârii de Guvern, inițiate de Ministerul Educației și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și care vor conține metodologia de aplicare”.

De unde ar urma să fie cumpărate biletele gratuite și ce documente sunt necesare

„Emiterea biletelor de călătorie gratuite și a abonamentelor lunare gratuite pentru elevi se efectuează conform reglementărilor în vigoare și conform reglementărilor proprii operatorilor de transport, astfel:

a) De la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar în baza prezentării de către elev în format fizic, în original a unuia dintre documentele școlare enumerate mai jos:

cardul naţional de elev valabil (n. red. încă nu este în vigoare);carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; adeverința, din care rezultă calitatea de elev, se emite pentru anul școlar în curs, conform modelului din cadrul anexei nr. 1a;adeverință colectivă pentru elevi în cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverința este prevăzută cu semnătura conducătorului unității de învățământ și ștampila unității de învățământ, conform modelului din cadrul anexei 1b.

b) de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) după ce calitatea de elev a fost confirmată. Calitatea de elev poate confirmată astfel:

fie on-line prin interogarea bazei de date pe care Ministerului Educației o transmite Autorității pentru Reforma Feroviară și care este pusă la dispoziția operatorilor de transport feroviar;fie la casa de bilete a operatorului de transport prin prezentarea unuia dintre documentele menționate la litera a), ulterior elevul putând procura bilete on-line pe perioada întregului an școlar respectiv”, se menționează în proiectul de Hotărâre de Guvern.

„De la data începerii anului școlar și până la data de 30 septembrie, inclusiv, elevii pot călători în baza carnetului/legitimației de elev sau a adeverinței vizată pentru anul şcolar anterior” – este altă prevedere din document.

„La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie în format fizic, în original, cu excepția celor emise pe suport digital și un document de identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP și fotografie (CI, pașaport, permis de ședere, carnet de conducere) pentru elevii care au împlinit vârsta de 14 ani sau certificatul de naștere în original/copie pentru cei sub 14 ani. În locul documentului de identitate se acceptă și carnetul/legitimația de elev în original dacă acesta/aceasta conține fotografie și CNP.

În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele prevăzute la pct. 2.2.1 aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoareşi reglementărilor proprii ale operatorului de transport feroviar”, conform proiectului cu regulile de transport.

Alt proiect al Ministerului Educației: Anul viitor, Bacalaureatul va începe pe 17 iunie

Prima sesiune a Bacalaureatului de anul viitor va începe pe 17 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se va face până pe 19 iunie, prevede un proiect al Ministerului Educaţiei. În zilele de 19 şi 20 iunie vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar între 19 şi 21 iunie cele digitale.

Proiectul prevede că între 25 şi 27 iunie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Pe 1 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura română, pe 2 iulie proba obligatorie a profilului, pe 3 iulie proba la alegere a profilului şi specializării, iar pe 4 iulie elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la Limba şi literatura maternă. Potrivit proiectului, sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat va începe pe 8 şi 9 august cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Pe 9 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Evaluarea competenţelor digitale va avea loc pe 12 august. Proba scrisă la Limba şi literatura română va fi susţinută pe 19 august, pe 20 august proba obligatorie a profilului, iar pe 21 august proba la alegere a profilului şi specializării. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la Limba şi literatura maternă pe 22 august. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel