Noi interdicții pentru elevi, din această toamnă. Ce nu vor mai avea voie să facă la școală

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Începând din această toamnă, elevii vor avea parte de noi interdicții în timpul orelor de curs.

Elevii vor avea mai multe interdicţii în timpul orelor de curs începând cu această toamnă, dar şi în incinta unităţilor de învăţământ, potrivit noii legi a învăţământului preuniversitar, prin care se doreşte creşterea calităţii actului de predare, dar şi a siguranţei în şcoli, conform radiobrasovfm.

Potrivit Radio România Actualități, vor fi sancţionate

- modificarea documentelor şcolare

- deţinerea sau consumul de droguri sau băuturi alcoolice

- introducerea de arme sau de obiecte care pot pune în pericol viaţa colegilor şi a personalului didactic 

- provocarea şi participarea la acte de violenţă

Ce se întâmplă cu cei care folosesc telefoanele mobile

Există noi reglementări şi pentru folosirea telefoanelor mobile la cursuri.

În noua lege a educaţiei, elevilor din clasele primare, gimnaziu şi liceu le este în continuare interzisă folosirea telefonului mobil în timpul orelor, aşa cum se întâmpla şi până acum. Interdicţia este valabilă şi pentru învăţământul preşcolar, adică la grădiniţă.

Diferenţa este că interdicţia a fost trecută acum şi în Legea Educaţiei şi prevede că profesorii pot prelua telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicaţii electronice de la elevi.

Acestea pot fi returnate, după caz, părinţilor sau elevilor, conform regulamentului intern al unităţii de învăţământ.

Nu se specifică însă concret în ce situaţii profesorul poate preda telefonul elevului şi când îl poate preda părintelui, la sfârşitul orei sau al zilei.

De asemenea, în noua lege se precizează şi faptul că elevii pot folosi telefoanele mobile în scopuri educative, în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ.

Toate aceste reguli nu se aplică în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care pot folosi echipamentele de comunicaţii electronice.

În cazul elevilor de liceu, rămâne la decizia şcolii în ce condiţii li se interzice folosirea telefoanelor mobile.

Totodată, documentul mai prevede că în situaţii de urgenţă utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic.

Sancţiunile pentru nerespectarea regulamentului şcolar pot ajunge până la exmatricularea elevilor în cazul săvârşirii unor fapte foarte grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel