Analistul politic Bogdan Chirieac și-a exprimat opinia despre noile măsuri luate de autorități împotriva coronavirusului.
"Aceste blestemate de alegeri, stabilite cu obstinaţie pentru 6 decembrie, deşi Constituţia ne permite să le amânăm trei luni, sunt responsabile de zeci şi sute de morţi în fiecare zi. Este un mozaic de măsuri care nu are efect fiindcă nu se instituie pe suprafeţe mari. Nu există, după ştiinţa mea, nicio țară în care pe strada mea să fie restaurantul deschis până la la ora 23.00 şi pe strada de lângă să fie închis. Toate lucrurile astea se fac cu ochii la alegeri. Trebuie luate măsuri impopulare ca să stăvileşti pandemia, asta trebuie făcut. Guvernul nu face lucrul acesta. Face câte o "gaură" suplimentară, cu gândul şi cu ochii la alegerile de pe 6 decembrie. Acest lucru se plăteşte cu decese", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
"Politicul, cu gândul la 6 decembrie, aplică măsurile pe sărite"
"Specialiştii vin cu măsuri ce sunt aplicate în toată lumea civilizată - că nu suntem noi mai deştepţi decât Oxford, Cambridge, Harvard. Şi oamenii ăia învaţă pe seama victimelor COVID-19. Învață, dau măsuri, aplică. Unele sunt bune, altele sunt rele. Specialiștii noștri le urmăresc. Politicul, cu gândul la 6 decembrie, aplică aceste măsuri pe sărite. Şi sunt aberaţiile astea: "De ce ţineţi, doamnă, magazinul alimentar deschis doar până la ora 21.00, dacă vreţi să micşoraţi densitatea publicului cumpărător?". Păi, dacă magazinul doreşte, lăsaţi-l toată noaptea că poate mă duc la 3.00 să îmi fac cumpărăturile, că nu e nimeni în magazin sau suntem 2 inşi. Nu suntem 200 în hipermarket sau 2000 cum suntem la ora 19.00. Multe aberaţii. Dincolo de prostia unor inşi din Guvern, aveţi obsesia alegerilor şi măsurile luate pe jumătate. Şi, atunci, aici ne ducem", a mai spus analistul politic.
Noi măsuri
Magazinele se închid, în continuare, la ora 21.00, indiferent de rata de infectare. În schimb, restaurantele, la interior, rămân deschise acolo unde rata de infectare este sub 1,5% , până la ora 23.00. Cursurile se desfăşoară online, însă anumite activităţi diadctice s-ar desfășura la şcoală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu