Deputatul PNL, Dan Cristian Popescu, a venit cu o propunere pentru Ministrul Educației.
Acesta i-a propus noului ministru al Educaṭiei, Adrian Curaj, introducerea ȋn curricula ṣcolară pre-universitară a 5 noi materii: "Ȋngrijire personală" (educaṭie sanitară, igienă ṣi nutriṭie – cls. 1-4), "Prevenṭie ṣi prim-ajutor" (cls. 5-8), "Educaṭie financiară" (cls. 9-12), "Istoria totalitarismului romȃnesc" (cls. 9-12), "Dezvoltare personală"(gimnaziu ṣi liceu).
Ȋntr-un comunicat de presă, Deputatul a argumentat propunerea făcută.
"Consider că aceste obiecte de studiu sunt necesare ȋntr-o societate aflată ȋntr-o continuă schimbare ṣi care ne pune zilnic ȋn faṭa a noi provocări. Avȃnd ȋn vedere că ȋn foarte multe cazuri părinṭii sunt depăṣiṭi de situaṭie ṣi nu sunt la curent cu toate noutăṭile, educaṭia primită ȋn ṣcoală trebuie să stea la baza pregătirii tinerelor generaṭii pentru a fi capabile să facă faṭă cu succes solicitărilor societăṭii ṣi ȋncercărilor vieṭii.
M-am bucurat să constat că domnul ministru Curaj ȋmi ȋmpărtăṣeṣte preocupările ṣi m-a asigurat de ȋntreg sprijinul domniei sale ȋn implementarea acestei iniṭiative. Mai mult, Ministerul Educaṭiei, ȋmpreună cu Preṣedinṭia Romȃniei, vor demara pe parcursul anului viitor o amplă dezbatere, la nivel naṭional, despre ȋmbunătăṭirea ṣi modernizarea curriculei ṣcolare. Voi urmări cu interes acest proces ṣi intenṭionez să particip la cȃt mai multe dintre discuṭiile care vor avea loc pentru a promova necesitatea studierii materiilor enumerate mai sus", a transmis Dan Cristian Popescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu