Plenul Parlamentului i-a numit miercuri ca membri ai Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe Istvan Haller şi Maria Lazăr pentru mandate de 5 ani şi Veronica Sandu pentru un rest de mandat.
Istvan Haller a fost votat cu 210 voturi pentru şi 69 împotrivă, Maria Lazăr cu 202 voturi pentru şi 77 împotrivă şi Veronica Sandu cu 243 pentru şi 60 împotrivă. Votul a fost secret cu buletine.
Senatorii şi deputaţii şi-au însuşit raportul comun întocmit de Comisiile juridică, pentru drepturile omului şi pentru egalitate de şanse din cele două Camere, comisii care au avizat pozitiv 6 candidaturi pentru două mandate întregi de 5 ani şi alte şase candidaturi pentru un rest de mandat de aproape 3 ani rămas în urma demisei lui Florin Manole, ales deputat, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News