Deputatul liberal Gabriel Andronache a venit cu un proiect de lege care va impune noi reguli pentru circulaţia trotinetelor electrice, dacă va ajunge în Monitorul Oficial.
"Eu am discutat cu un domn deputat, dl Gabriel Andronache de la PNL, care este implicat în tot ce înseamnă siguranţă rutieră de foarte mult timp. Şi dumnealui a venit cu o propunere pe care vrea să o transforme în lege. Astfel, trotinetele ar trebui să aibă o lumină puternică pe timp de zi. Propunerea dlui deputat are din ce în ce mai multă justificare. Indiferent că e vorba de led, far sau altă sursă de lumină, trotinetele vor putea fi observate. Probabilitatea să le vezi e mai mare", a declarat Titi Aur la DC Conducem, după ce a analizat un accident avut loc în Bucureşti între o bicicletă şi o trotinetă electrică.
Numărul accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi utilizatorii de trotinete electrice este în creştere în ultimii ani, numai în 2022 fiind înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu faţă de 2021, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Organizaţia citează datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit cărora anul trecut au avut loc peste 1.250 de astfel de accidente, uşoare şi grave.
"Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se: abaterile de la respectarea regulilor de circulaţie, viteza neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers sau circulaţia pe sens opus. În 2022, au fost înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu faţă de 2021, când au fost raportate 75 de astfel de accidente, rezultând decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 131 persoane şi rănirea uşoară a altor 5", se precizează în comunicatul UNSAR.
Procentul mare de accidente rezultate din vina conducătorilor de trotinete se păstrează şi în cazul accidentelor uşoare. Practic, dintr-un total de 1.097 de astfel de accidente uşoare, 893 au fost produse din cauza utilizatorilor acestui tip de vehicule, soldate cu rănirea uşoară a 919 persoane.
"Utilizarea trotinetelor electrice oferă mobilitate în trafic, însă nu este lipsită de riscuri. De aceea, mai ales dacă ne uităm la rata în creştere a accidentelor cu trotinete, este important să fim cât mai atenţi în trafic, dar şi să apelăm la soluţii adecvate de protecţie, precum poliţele de asigurare", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu