Ministerul Sănătății a făcut anunțul despre plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% și despre primele măsuri pentru dezvoltarea serviciilor în ambulatoriu în vederea creșterii capacității de testare pentru depistarea virusului SARS-Cov-2.
"Începând cu 1 ianuarie 2022, crește cu 10% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi 28 decembrie 2021, proiectul de Hotărâre privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari.
Documentul prevede ca, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în proporţie de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.
Până în prezent, limita de la care pensionarii beneficiau de compensare de 90% era de 1299 lei/inclusiv.
Măsura a fost luată cu scopul creşterii accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.
În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, au fost eliberate un număr de 2.805.729 rețete aferente unui număr de 468.279 pensionari cu o valoare de consum de 267.600.714,86 lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.299 lei lună/inclusiv, este de aproximativ 20.584.670,37 de lei", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
"La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de marți, 28 decembrie 2021, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
Conform documentului, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor putea efectua activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2.
Aceștia vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.
Medicii de familie, care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat serviciul.
Activitatea de testare se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive.
Persoanele eligibile pentru testare sunt cele suspecte de infectare cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, care se publică la adresa www.insp.gov.ro şi se actualizează periodic.
Acest nou serviciu medical realizat de către medicii de familie se va face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare sau al furnizorului de servicii medicale în asistenţa medicală primară, în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă.
Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate", se arată într-un alt comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu