Noi reguli pentru românii care trec granița însoțiți de minori. Klaus Iohannis a promulgat legea

foto: Freepik
foto: Freepik

Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege care vizează milioane de români. Măsurile se aplică pentru cei care trec granița însoțiți de minori.

Actul normativ promulgat de către președintele României vizează modificarea articolului 31, alineatul (2), litera b) din Legea nr. 248/2005. Această modificare constă în instituirea obligației ca poliția de frontieră să efectueze verificarea informațiilor din cazierul judiciar pentru persoanele care însoțesc minorii.

„În urma verificării menţiunilor înscrise în Sistemul Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar – ROCRIS de către poliţistul de frontieră, acesta constată că însoţitorul a săvârşit anterior una dintre infracţiunile următoare:

1. omor;

2. infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;

3. infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

4. lipsire de libertate în mod ilegal;

5. infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;

6. trafic de ţesuturi sau organe umane;

7. infracţiuni de terorism”.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi Guvernul este obligat să ajusteze în mod adecvat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, inclusiv orice amendamente sau completări ulterioare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel