Două proiecte care vizează crearea de noi săli de spectacole au fost adoptate joi de consilierii municipali.
Potrivit estimărilor, în Bucureşti există un necesar de aproximativ 8.000 de locuri în săli de spectacole, a informat PMB.
Unul dintre proiectele de hotărâre aprobate prevede transmiterea imobilului de pe bdul Bucureştii Noi, nr. 66 din administrarea Teatrului Masca în cea a Teatrului Excelsior, cu obligaţia preluării conservării, mentenanţei şi a unor lucrări de modernizare şi dezvoltare.
Potrivit proiectului, Teatrul Masca are în administrare două imobile, unul pe bd Uverturii nr. 70-72, folosit ca sediul social şi pentru activitatea specifică, celălalt pe bd. Bucureştii Noi, nr 66, utilizat pentru "depozit de materiale".
Prin acest proiect se propune efectuarea de lucrări preliminare în clădirea de pe bd Bucureştii Noi pentru realizarea unei săli de spectacol de minimum 500 de locuri, utilizând eventual imobilul existent (un fost club muncitoresc dezafectat) cu o suprafaţă de circa 2.000 mp, terenul având aproximativ 4.000 mp.
Cel de-al doilea proiect stipulează transmiterea integrală a imobilului situat în Calea Giuleşti, nr. 16 din administrarea Teatrului Odeon în cea a Operei Comice pentru Copii.
Imobilul are o suprafaţă construită de aproximativ 3.000 mp, iar terenul e de aproape 9.000 mp, relevă hotărârea.
Potrivit acesteia, Teatrul Odeon dispune de imobilul situat pe Calea Victoriei nr. 40-42, ce acoperă activitatea instituţiei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News