Vineri, pe 30 martie, a pornit și Bucureștiul propriul protest contra exploatării gazelor de șist. Protestatarii, pe Facebook, în fața televizorului sau în piață, au fost însuflețiți de ceea ce s-a reușit la Bârlad. Acolo, pe 22 martie, au ieșit în strada câteva mii de oameni contra companiei Chevron și a deciziei de a exploata gazele de șist. Dar cât de bine a stat Bucureștiul la protest? Mai bine ca la ACTA? Mai rău?
Autor: Răzvan Băltărețu
Am ajuns în piață încă de la zorii protestului. Am văzut cum oamenii își întindeau cearșafurile scrise cu lozinci și cum își pregăteau în grupuri de două-șase persoane acțiunile. Piața 22 decembrie 1989 se umplea, deși abia plouase, iar vremea nu se arăta prea îngăduitoare. Un protestar chiar avea pe el, poate de dragul vremurilor trecute, un tricou cu inscripții anti-ACTA. De partea TNB-ului sunt cei mai longevivi, cei care au început cu ziceri contra lui Traian Băsescu și a guvernării și nu au mai schimbat tabără. Am făcut o vizită și pe la ei. Hotărâți, consecvenți ideilor, iar din partea lor piața “de la fântâni” era undeva departe, pe alt mal al protestelor, iar unirea cu ei n-ar fi fost de luat în calcul.
[caption id="attachment_171152" align="aligncenter" width="500" caption="De pe partea Teatrului Național"][/caption] [caption id="attachment_171155" align="alignleft" width="225" caption="Instrument care poate servi în orice caz, în special într-o bătaie."][/caption]Și oamenii au început să se strângă. S-au remarcat cei cu steaguri, cu pancarte mari, dar și o femeie cu ceva special în spate. Poza vine cu mai multe detalii. Probabil că voia să subliniez (z)buciumul protestatarilor sau care sună cu jale. Există și foi cu ceea ce trebuie să se scandeze. Am remarcat următoarea: “O dorință sinceră, România Liberă! O dorință sinceră, România liberă, ale ale ale ale ale o!” și sper că nu s-au încurcat la “ale-uri”.
S-au remarcat și vocile proeminente ale pieței, cei care ieșeau în față ca să coordoneze atacul verbal. Aceștia erau, de regulă, intervievați de televiziuni.
Într-o oră se strânseseră cam 100-150 de oameni, iar cifra este aproximativă, pentru că se plimbau sau mai veneau oameni noi, stăteau puțin, iar apoi își continua drumul. Dar probabil că ziua nu a fost bine aleasă, vinerea nu este cea mai prielnică zi, nici măcar munca nu se mai lipește de român, darămite protestul...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu