Specialiștii avertizează că benzina continuă să se scumpească, iar în scurt timp 1 litru ar putea costa 7 lei.
Prețul unui litru de benzină ar putea ajunge la recordul de 7 lei. Este semnalul de alarmă tras de Asociația Benzinarilor Particulari din România, care cer ca guvernul să intervină și să ia măsuri urgente, relatează Realitatea Plus.
”Benzina şi motorina vor depăşi în curând, dacă lucrurile merg aşa şi nu există nici o încercare a cuiva de la putere, de la Consiliul Concurenţei, în curând va fi 6,50 lei. Iar benzina premium va ajunge la 7 lei în curând şi chiar va depăşi.”, spune Ion Tache, președintele Asociației Benzinarilor Particulari, potrivit Antena 3.
Prețul combustibilului din țara noastră a crescut alarmant în ultima perioadă, iar foarte curând va depăși pragul de 7 lei, potrivit specialiștilor. Asociația Benzinarilor Particulari anunță că în capitală prețul benzinei premium a ajuns deja la 6,85 de lei, iar cea standard la 6,20 lei. Specialiștii nu se așteaptă ca în următoarea perioadă prețul combustibilului să scadă, ci dimpotrivă, acesta să crească alarmant. Experții spun așadar că pragul de 7 lei va fi atins în viitorul apropiat. Totodată prețul carburanților la nivel național în prezent este pentru un litru de benzină 5,94 de lei, iar pentru un litru de motorină de 5,81 de lei.
Românii simt deja și presiunea scumpirilor la energia electrică, iar mai mulți oameni au primit facturi uriașe. În timp ce alte țări precum Spania și Italia au găsit soluții pentru a-i ajuta pe consumatori, guvernanții noștri nu au găsit încă o soluție pentru toți românii afectați de scumpiri. Zoltan Nagy, vicepreședintele ANRE, a precizat ieri că cel mai periculos efect este combinarea, în cascadă, a scumpirii energiei pentru clienții casnici și pentru firme.
"Energia electrică este o cheltuială pentru foarte mulți agenți din țara noastră și nu numai la consumatorii casnici a crescut prețul. A crescut prețul energiei și gazelor și la consumatorii non casnici, cei industriali. Cred ca acolo (în sectorul non casnic n.r.) s-a reflectat si mai devreme aceasta creștere față de consumatorii casnici. Nu știu dacă sunt în măsură să apreciez cu cât, dar practic e inevitabil ca aceasta creștere din piața en gros, mai devreme sau mai târziu, să se reflecte în orice marfa sau orice serviciu de pe piață.", a declarat Zoltan Nagy la Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News