Prof. dr Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, şi dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, vin cu o propunere care ”zdruncină” sistemul medical.
Concret, aceştia propun ca în farmaciile din ţară să poată fi efectuate servicii medicale simple, dar care momentan se fac, de principiu, doar la medicul de familie sau în spital.
"În momentul de faţă, există şi disponibilitate din partea unor lanţuri de farmacii pentru a participa la programele de vaccinare. Vorbesc de vaccinările din programele auxiliare programului naţional de vaccinare. Vaccinarea antigripală este una care se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis. Mai mult decât atât, cred că farmaciştii ar trebui să îşi schimbe statutul şi responsabilităţile pe care le au în societate în secolul XXI. Asta pentru că farmaciştii fac multă chimie, anorganică, organică, deci ei cunosc bine înlănţuirile dintre substanţele pe care le prescriu şi componentele organismului nostru şi modalitatea prin care aceste substanţe au sau nu interferenţe cu substanţe din organismul nostru. Ei ar putea să fie o placă turnantă pentru informarea de calitate a persoanelor care ajung în farmacie, şi mă refer aici şi la persoanele sănătoase care vin să cumpere medicamente pentru cei din jurul lor.
Nu trebuie să uităm de medicul de familie, dar el are de dat diagnostic, de stat de vorbă cu pacienţii, are multe alte lucruri de făcut. Când ajungi la ghişeu în farmacie, ţi se poate da şi un pliant cu informaţii, ţi se poate arăta ce e mai important, cum poţi să previi eventuale boli sau eventuale complicaţii, dacă sunt comorbidităţi.
Dacă în Franţa vaccinarea antigripală se face de uz curent, nu văd de ce nu am putea face şi noi în România. Şi în pandemie s-a lansat discuţia ca farmaciile să contribuie la vaccinare, dar nu s-a finalizat. Odată deschisă această uşă, ea poate fi accesată şi impusă în practica de zi cu zi", a declarat dr. Adrian Streinu-Cercel la dezbaterea "Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții", organizată de DC MEDIA GROUP.
"Cred că farmacia în general este un loc în care putem desfăşura multe activităţi favorabile sănătăţii publice, de la informare-educare, implicarea şi în vaccinare. Există modele cel puţin în ceea ce priveşte vaccinarea antigripală în alte ţări şi putem face un astfel de model şi în România. (...) Noi discutăm foarte mult despre serviciile preventive care ar trebui să stea la baza politicilor de sănătate în România, care să facă sustenabil sistemul de sănătate, pe de o parte, să reducă numărul de ani viaţă cu boală şi să ofere bunăstare populaţiei din România, exact aşa cum îşi propune şi Organizaţia Naţiunilor Unite în cadrul obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. (...) Poate că şi măsurarea glicemiei, de exemplu, ar putea să fie practicată în unele farmacii şi sunt lucruri extrem de simple care se pot face nu cu multe investiţii", a afirmat ministrul Alexandru Rafila.
"Am avut o testare în farmacii pentru infecţia cu noul coronavirus. Este bine că a început un astfel de program, chiar dacă nu a fost foarte extins. Este bine să începi de undeva. Mă gândesc că farmacia ar fi un foarte bun loc, pentru că este frecventat cu regularitate de foarte multe persoane, ca să primească informaţii de exemplu despre programele de screening. Nu înseamnă doar informaţii generale, chiar informaţii oarecum particularizate: când se desfăşoară screeningul, unde, etc. Sper să am oportunitatea unei întâlniri cu preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România şi să găsim împreună cea mai bună cale de colaborare cu acest corp profesional care să fructifice, dacă vreţi, expunerea publică, pentru că dânşii au expunere publică prin activitatea pe care o desfăşoară şi să vedem dacă putem să integrăm mai bine farmaciile şi corpul profesional care deserveşte aceste farmacii în programele de prevenţie din România", a conchis ministrul Sănătății.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu