Noi tarife rutiere pe drumurile naționale din România, la rovinietă și TollRo

foto Google Maps
foto Google Maps

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii organizează, astăzi, dezbaterea publică privind proiectul de Lege pentru aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care va institui cadrul legal unic ce va cuprinde dispoziţii referitoare atât la tariful rutier aplicat în funcţie de perioada parcursă (rovinietă), dar şi de distanţa parcursă (TollRo). 

Potrivit Instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul de act normativ, tariful rutier stabilit în funcţie de perioada parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de rovinietă, care va fi aplicabilă tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate, destinate transportului de persoane şi transportului de marfă, cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Rovinieta se va aplica în funcţie de categoria vehiculului, de clasa de emisii poluante (EURO) şi de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum şi durata de staţionare, se precizează în document.

"Rovinieta se va aplica pe reţeaua de drumuri naţionale din România cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea. Rovinieta se va achita anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România şi este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni. Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful pentru 12 luni, tariful lunar nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe două luni nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni", se arată în Instrumentul de motivare.

Nivelul rovinietei se va aproba prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, iar responsabilitatea deţinerii rovinietei valabile va reveni în exclusivitate utilizatorilor.

Înregistrarea în format electronic a informaţiilor privind achitarea rovinietei, gestiunea datelor privind vehiculele pentru care acesta a fost achitat, monitorizarea şi controlul achitării rovinietei prin intermediul mijloacelor tehnice se va face printr-un sistem informatic, care va fi denumit generic SER.

De la plata rovinietei, vor fi exceptate vehiculele deţinute în proprietate sau folosite de unităţile Ministerului Apărării Naţionale, unităţile Ministerului Afacerilor Interne, unităţile Serviciului Român de Informaţii, unităţile Serviciului de Informaţii Externe, unităţile Serviciului de Protecţie şi Pază, unităţile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgentă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi subunităţile acesteia, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. În plus, excepţie vor face şi vehiculele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte, cele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate, cele autorizate pentru efectuarea transportul şcolar şi cele de tip ambulanţă deţinute de autorităţi/entităţi publice.

De asemenea, utilizatorii vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecţie civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop beneficiază de scutire pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România, pe baza solicitării transmise CNAIR de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă. În scopul descurajării circulaţiei fără rovinieta valabilă, amenda prevăzută la alin. (1) se stabileşte între un minim, reprezentând dublul rovinietei pentru 12 luni, şi un maxim, reprezentând de patru ori rovinieta pentru 12 luni", se menţionează în proiect.

Totodată, documentul prevede că tariful rutier stabilit în funcţie de distanţa parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de TollRo, iar CNAIR este entitatea desemnată să îl perceapă şi să-l încaseze.

TollRo se va aplica pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite la transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al TollRo, cu vehiculele de transport marfă.

Pentru colectarea TollRo, se introduce sistemul de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Acesta este interoperabil cu sistemele de tarifare rutieră electronică din celelalte state membre ale UE prin intermediul SETRE, complementar STRR. STRR oferă utilizatorilor SETRo acces la SETRE.

TollRo se va percepe pentru utilizarea domeniului SETRE România, care este reprezentat de reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea, pentru utilizarea căreia tariful de trecere datorat este colectat prin intermediul unui sistem de tarifare rutieră electronică.

"TollRo se stabileşte în funcţie de un tarif unitar şi de distanta parcursă pe un sector de drum din domeniul SETRE România exprimată în unităţi întregi de kilometri. Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii şi un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii şi cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic, în conformitate cu Directiva 1999/62/CE. TollRo se calculează prin înmulţirea tarifului unitar cu distanţa parcursă", se precizează în proiectul de lege.

Categoriile şi nivelul tarifului unitar se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

Conform documentului, TollRo poate fi achitat: în baza unui contract încheiat de un utilizator SETRo cu un furnizor SETRo; în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicaţiilor informatice interconectate cu STRR (tichetul de rută se achită anterior efectuării trecerii); prin aplicaţie mobile pusă la dispoziţia utilizatorilor cu titlu gratuit de CNAIR.

Aplicaţia mobilă poate fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România. Extinderea utilizării aplicaţiei mobile pentru vehiculele înmatriculate în alte state se stabileşte de asemenea prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

TollRo se stabileşte în lei. Şi în cazul TollRo sunt prevăzute o serie de dispoziţii aferente excepţiilor de la plata acestuia.

În cazul în care a fost constatată neplata TollRo, utilizatorii au obligaţia de a plăti CNAIR un tarif compensatoriu. Cuantumul tarifului compensatoriu este: de o sută de ori valoarea TollRo datorat, dar nu mai mult de 1.000 lei în situaţia în care se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România (în acest caz valoarea TollRo achitată necorespunzător nu se restituie), de 2.000 lei, în situaţia în care nu se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România.

"În cazul constatării unei neplăţi a TollRo pentru un vehicul înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, CNAIR notifică deţinătorului vehiculului, prin intermediul unei scrisori de informare, neplata, obligaţia de achitare a tarifului compensatoriu, precum şi a cheltuielilor administrative generate de notificare. Plata sumelor datorate se efectuează în termen de maxim de 72 ore de la primirea scrisorii de informare", se mai spune în proiect.

Prin acest proiect de act normativ se urmăreşte ca prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, să fie abrogate începând cu data de 1 ianuarie 2026.

De asemenea, ca urmare a abrogării dispoziţiilor OUG 15/2002 de la 1 ianuarie 2026, rovinietele emise în baza prevederilor acestei OUG îşi încetează valabilitatea. Totodată şi peajele emise în baza prevederilor OUG 15/2002 îşi încetează valabilitatea de la 1 ianuarie 2026.

"Pentru aceste categorii de roviniete şi peaje, CNAIR restituie, la solicitarea scrisă a utilizatorului, sumele reprezentând contravaloarea rovinietei, corespunzătoare perioadei de neutilizare şi contravaloarea peajelor neutilizate", se mai arată în documentul propus de MTI, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel