Senatorii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi (128), proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul pandemiei.
Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenta fizică în unităţile de învăţământ ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.
"Având în vedere necesitatea supravegherii copiilor în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, de către părinţi, în perioada suspendării cursurilor sau a închiderii unităţilor de învăţământ, în urma finalizării dezbaterilor, în şedinţa din data de 27 octombrie, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de admitere", se arată în document, potrivit Agerpres.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat că iniţiativa este benefică. "Preocuparea pentru siguranţa copilului este cât se poate de evidentă şi ăsta este sensul pentru care a fost dată această măsură. Trebuie să avem grijă de lucrurile care sunt importante pentru copiii noştri", a spus Fenechiu.
La rândul său, senatorul AUR Rodica Boancă a afirmat: "Ministerul Educaţiei nu a binevoit în aceşti doi ani să se preocupe de funcţionarea sistemelor de educaţie, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări. Având în vedere că nu există nici măcar un sistem online integrat la nivelul Ministerului Educaţiei, prin care să se poată face lecţiile (...), este nevoie de supravegherea părinţilor. Ca profesor, sunt de părere că şcoala online este un factor extrem de dăunător pentru psihicul copiilor noştri, dar atât timp cât în acest stat funcţionează dictatura şi nu se ascultă părerile părinţilor, profesorilor, elevilor, AUR susţine această iniţiativă. (...) Ministerul Educaţiei nu este preocupat de modul în care se face şcoala online".
Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu