Victor Ciutacu şi Val Vâlcu au discutat despre noile standarde din filmele de pe platformele online, dar şi despre reinventarea istoriei, prezentă în multe producţii autohtone.
Totul a plecat de la decizia de a impune o limită de vârstă în ceea ce priveşte vizionarea animaţiei "Pisicile aristocrate" pentru că ar conţine elemente rasiste.
VEZI Dumbo, Pisicile aristocrate și Peter Pan, INTERZISE. Disney, DECIZIE radicală: RASISM și batjocură
"Thomas O'Malley, cel mai celebru motan din lume, a spus ceva rasist, am citit justifficarea. Toate filmele clasice sunt pline de rasism, după noile standarde. Plus că nu era nimic cu homosexuali, şi înţeleg că acum e standard. Trebuie să ai, ca să te califici ca film pe piaţă. Şi trebuie să îndeplineşti nişte criterii: să ai un afro-american, să ai un minoritar sexual, care va deveni majoritar în curând dacă mai rămâne mult USR la putere. Sunt standarde de îndeplinit ca să poţi intra în lumea bună a cinematografiei.
M-a distrat copios, apropo de asta, că am văzut varianta nouă a Troiei, a Legendelor Olimpului, cu Ahile negru. În Iliada lui Homer era descris drept înalt, blond", a spus Victor Ciutacu.
Val Vâlcu a replicat ironic. "Homer era orb, nu a văzut". Ulterior, acesta a adăugat detalii din noile filme despre epoca victoriană şi despre regalităţile europene.
"Era un film cu duci şi conţi. Am văzut un duce de culoare. Păi englezii au inventat rasismul!", a mai spus Vâlcu.
"Păi da, dar le elimină construcţia. Dacă spui că ducele, prinţesa, erau negri, unde mai e opresiunea de secole? Le pică tot! Dar trebuie să se califice la criterii", a completat Victor Ciutacu.
"Nu mai ştiu ce film cu o regină am văzut, am rezistat doar 10 minute. Avea o mână dreaptă de culoare. Unde stătea o regină spaniolă la taclale cu persoane de culoare? Asta combina, avea iubitul luptător în Franţa, lipsea să mai conducă o navă spaţială!", a mai spus şi Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News