Nokia concediază 120 angajaţi din Cluj

nokia, jucu
nokia, jucu

Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia ar putea concedia circa 120 de angajaţi din centrul de Cercetare şi Dezvoltare din Cluj, iar activitatea unităţii va fi "diminuată complet" până la finele trimestrului al treilea, ca parte a procesului de aliniere la noua strategie a grupului.

"Ca parte a procesului de aliniere la strategia Nokia, se estimează că anunţul privind reducerea forţei de muncă va avea impact asupra sitului de Cercetare şi Dezvoltare aflat în cadrul Olympia Business Center din Cluj. Se preconizează că vor fi afectate aproximativ 120 de persoane. Nokia estimează că până la sfârşitul trimestrului al treilea 2011, proiectele curente desfăşurate în această locaţie vor fi diminuate complet", se arată într-un comunicat al companiei.

Nokia precizează că operaţiunile de cercetare şi dezvoltare din România vor continua să fie derulate în alte centre de la nivel mondial şi că nu sunt planificate niciun fel de schimbări la nivelul fabricii de la Jucu.

De asemenea, producătorul de telefoane mobile preconizează consolidarea activităţii de cercetare şi dezvoltare de produse, astfel încât fiecare să capete un rol şi o misiune mai clare şi estimează că anumite centre de dezvoltare se vor extinde, în vreme ce altele îşi vor diminua sau îşi vor închide activitatea.

Măsurile luate de compania finlandeză fac parte din obiectivul propus de a reduce cu un miliard de euro cheltuielile operaţionale neauditate IFRS ale diviziei Servicii şi Dispozitive.  Toţi angajaţii care ar putea fi afectaţi de planurile de reducere vor putea rămâne pe statele de plată Nokia până la sfârşitul anului 2011, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel