Nokia revine puternic în piața de telefonie mobilă. Cifrele înregistrate anul trecut sunt încurajatoare pentru celebrul brand.
Publicitate
HMD, compania finlandeză care deține drepturile asupra brandului Nokia, a înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut vânzări foarte bune, reușind să surclaseze nume mari, precum Lenovo, Sony, HTC, Asus sau Google, conform Counterpoint.
Mai exact, HMD a vândut 4,4 milioane de smartphone-uri Nokia în Q4 2017. Nokia deține 1% din piața smartphone-urilor, ocupând poziția a 11-a în clasamentul celor mai bine vândute.
Nokia s-a bucurat de un succes notabil în Marea Britanie, unde se poziționează pe locul a treilea în topul producătorilor de smartphone-uri.
HMD Global vinde mai multe telefoane clasice decât smarphone-uri sub brand-ul Nokia. Numărul acestora a fost de 20,7 milioane de unități în ultimul trimestru. Într-un top care include vânzările de telefoane clasice și smartphone-uri la un loc, Nokia ocupă poziția a 6-a în ierarhie, cu o cotă de 5% din piață.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu