Cântăreața pop Beyonce a primit marți cele mai multe nominalizări la ediția din 2021 a premiilor Grammy, cele mai prestigioase recompense din industria muzicală americană, și va concura la nouă categorii de trofee.
Conform Agerpres, cântăreața de 39 de ani are deja în palmares 24 de premii Grammy. Albumul său „Black Parade” a fost lansat în acest an în timpul protestelor organizate în lumea întreagă pentru a denunța inegalitățile rasiale și devansează în clasamentul artiștilor nominalizați marți alte două vedete pop, britanica Dua Lipa și americanca Taylor Swift, și pe rapperul Roddy Rich, care au primit fiecare șase nominalizări.
Nominalizările la premiile Grammy de anul viitor au fost anunțate marți seară în cadrul unei gale speciale, care a fost organizată în format exclusiv online de The Recording Acamdemy, instituția ce atribuie aceste distincții.
Într-o perioadă în care industria muzicală este profund afectată de pandemia de coronavirus, nominalizările la Grammy Awards 2021 au acordat o parte importantă femeilor.
Cântăreața rap Megan Thee Stallion, în vârstă de 25 de ani, considerată unul dintre fenomenele muzicale ale anului 2020, a primit patru nominalizări, inclusiv la categoria „revelația anului”. Billie Eilish, tânăra cântăreață americană care a reușit în ianuarie „Marele Slam” după ce s-a impus în principalele patru categorii la gala Grammy Awards 2020, a primit alte patru nominalizări în acest an, inclusiv la categoriile „albumul anului” și „cântecul anului”.
Taylor Swift, trecută cu vederea la galele Grammy din ultimii ani, a reînnodat tradiția nominalizărilor în 2020 grație albumului „Folklore” și single-ului „Cardigan”, nominalizate la categoriile dedicate celor mai bune albume, respectiv celor mai bune cântece lansate în ultimul an. Brittany Howard, care abordează genurile rock și blues, cunoscută pentru evoluțiile sale alături de grupul Alabama Shakes, a primit cinci nominalizări după lansarea primului ei album solo, intitulat „Jaime”.
Gala de decernare a premiilor Grammy din 2021 va avea loc pe 31 ianuarie la Los Angeles și va fi prezentată de Trevor Noah.Prezentăm mai jos nominalizările anunțate în cadrul unora dintre cele mai importante categorii:
Albumul anului: „Chilombo” (Jhene Aiko), „Black Pumas” (Black Pumas), „Everyday Life” (Coldplay), „Djesse Vol.3” (Jacob Collier), „Women In Music Pt. III” (Haim), „Future Nostalgia” (Dua Lipa), „Hollywood's Bleeding” (Post Malone), „Folklore” (Taylor Swift)
Înregistrarea anului: „Black Parade” (Beyonce), „Colors” (Black Pumas), „Rockstar” (DaBaby ft. Roddy Ricch), „Say So” (Doja Cat), „Everything I Wanted” (Billie Eilish), „Don't Start Now” (Dua Lipa), „Circles” (Post Malone), „Savage” (Meghan Thee Stallion ft. Beyonce)
Cântecul anului: „Black Parade” (Beyonce), „The Box” (Roddy Ricch), „Cardigan” (Taylor Swift), „Circles” (Post Malone), „Don't Start Now” (Dua Lipa), „Everything I Wanted” (Billie Eilish), „I Can't Breathe” (H.E.R.), „If The World Was Ending” (JP Saxe ft. Julia Michaels)
Cel mai bun artist debutant: Ingrid Andress, Phoebe Bridgers, Chika, Noah Cyrus, D Smoke, Doja Cat, Kaytranada, Meghan The Stallion
Cel mai bun album rap: „Black Habits” (D Smoke), „Alfredo” (Freddie Gibbs & The Alchemist), „A Written Testimony” (Jay Electronica), „King's Disease” (Nas), „The Allegory” (Royce Da 5'9')
Cel mai bun album rock: „A Hero's Death” (Fontaines DC), „Kiwanuka” (Michael Kiwanuka), „Daylight” (Grace Potter), „Sound & Fury” (Sturgill Simpson), „The New Abnormal” (The Strokes)
Cel mai bun album vocal pop: „Changes” (Justin Bieber), „Chromatica” (Lady Gaga), „Future Nostalgia” (Dua Lipa), „Fine Line” (Harry Styles), „Folklore” (Taylor Swift)
Cel mai bun album de alternativ: Fiona Apple - „Fetch the Bolt Cutters", Beck - „Hyperspace", Phoebe Bridgers - „Punisher", Brittany Howard - „Jaime", Tame Impala - „The Slow Rush”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu