Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a făcut, marți, 22 martie, primele declarații după ce au apărut zvonuri privind un „nor toxic” deasupra României, format în urma bombardamentelor din Ucraina.
„Într-adevăr, alerta este justificată. Nu doar specialiști din România, dar și specialiști din Europa sunt în alertă și monitorizează. Din oră în oră, avem discuții, inclusiv cu colegii noștri din Moldova, Polonia. Acum putem confirma că nu există niciun risc real cu privire la deplasarea maselor de aer cu poluanți dinspre Ucraina către România. Specialiștii fac actualizarea datelor din oră în oră. Vorbim și cu specialiști din alte state”, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, într-o intervenție la Antena 3.
„Rog cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și îi rog, cu mult respect, să nu distribuie conținut de știre falsă sau alarmantă”, a subliniat ministrul Tanczos Barna.
„Astăzi, în intervalul 08:00 - 20:00, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și sud-vestul Moldovei se află sub avertizare Cod Galben de vânt puternic, care ar putea atinge, la rafală, peste 65 km/h și chiar 80 km/h, în zonele montane. În acest context, în Municipiul București și în mai multe zone aflate sub avertizare s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, în special PM10, care a fost antrenat de rafalele de vânt, determinând creșteri ale valorilor înregistrate de stațiile de monitorizare a calității aerului. În prezent, ultima medie orară a particulelor grosiere PM10 se situează în jurul valorii de 200 micrograme/mc, în aglomerarea București.
Este important să precizăm că niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creșteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României.
De asemenea, respingem ferm orice speculație care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus și poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina.
Modelările realizate de ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul României. Orice potențială creștere a emisiilor ar fi detectată imediat de stațiile RNMCA, în special de cele din nordul și estul țării și ar fi comunicată public de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Acest fenomen al resuspensiei particulelor de praf în condiții de vânt puternic și pe fondul fenomenului de secetă pedologică extremă reprezintă, în schimb, un indicator important asupra modului în care sunt salubrizate străzile și drumurile, al felului în care sunt protejate șantierele de construcții, precum și al numărului mare de terenuri neacoperite cu vegetație, în special în apropierea aglomerărilor urbane. Deși astfel de fenomene sunt rare, autoritățile publice locale trebuie sa acorde o atenție sporită asupra măsurilor ce le revin în planul de calitate a aerului, în special în ceea ce privește salubrizarea eficientă și gestionarea suprafețelor verzi. Facem apel la toți cetățenii României să se informeze numai din surse oficiale și să evite să distribuie conținut alarmist, care poate genera dezinformare”, a transmis Ministerul Mediului.
Marți și miercuri, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, transmite ANM, după ce în mediul online au apărut zvonuri privind iminenta sosire deasupra României a unui „nor toxic”.
„În cursul zilei de azi (marți - n.r.) și mâine (miercuri) în estul și în sud-estul României, circulația aerului se va face din sector predominant nordic și nord-estic. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima zi a intervalului în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55...65 km/h, iar în zona montană aferentă temporar vitezele vor fi de peste 70...80 km/h. În restul teritoriului, circulația aerului se va realiza predominant din sector nord-vestic și vestic, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, cu precădere în regiunile centrale. Datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că pe parcursul zilei de astăzi și mâine (marți și miercuri - n.r.), deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate”, potrivit unui comunicat de presă al ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu