Norul de fum de la incendiile din Canada ajunge şi în România. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a venit cu mai multe detalii despre acest lucru.
Norul de fum provocat de incendiile de vegetație din Canada a ajuns în Europa, iar în câteva zile va ajunge și deasupra țării noastre. Acesta a ajuns acum deasupra Franței, acoperind peste trei sferturi din țară, iar meteorologii spun că fumul va persista deasupra Europei până la finalul acestei săptămâni.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a venit cu mai multe detalii despre acest nor.
"Vorbim despre posibilitatea ca într-adevăr, să fi ajuns particulele și în zona țării noastre, având în vedere circulația atmosferei dar care să nu pună probleme din această perspectivă. Circulația generală a atmosferei, într-adevăr, a favorizat transportul de aerosoli dinspre Canada spre Europa de Vest, însă, conform estimărilor de la autoritatea responsabilă privind simulările respective la nivel european, concentrații extrem de mici la nivel înalt în atmosferă, dar fără nicio semnificație, ar fi putut ajunge deasupra României, așa cum am menționat, fără a pune probleme din acest punct de vedere. La acest moment nu există motive de îngrijorare și cu siguranță monitorizăm situația prin intermediul Agenției Naționale de protecție a Mediului și sigur că da, Administrația Națională de Meteorologie, din simulările traiectoriilor posibile", a declarat Elena Mateescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News