Norvegia a anunţat vineri că, exceptând câteva situaţii, îşi va închide frontiera pentru vehiculele înmatriculate în Rusia, o măsură suplimentară împotriva Moscovei ca urmare a războiului din Ucraina, relatează AFP.
Norvegia şi Rusia împart o frontieră terestră de 198 de kilometri în Marele Nord, precum şi punctul de frontieră Storskog-Boris Gleb care, în cadrul Spaţiului Economic European (UE, Norvegia, Islanda, Liechtenstein), este ultimul punct de trecere lăsat deschis ruşilor care dispun de o viză turistică.
"Norvegia este alături de aliaţii săi pentru a răspunde războiului brutal de agresiune pe care Rusia îl duce în Ucraina", a declarat şefa diplomaţiei norvegiene, Anniken Huitfeldt, citată într-un comunicat. "Este important ca sancţiunile să fie eficiente, astfel încât să putem opri cât mai mult veniturile de care are nevoie statul rus pentru a finanţa războiul", a mai spus ea.
Ţara scandinavă nu este membră a Uniunii Europene, însă a adoptat aproape toate sancţiunile luate de Bruxelles de la izbucnirea războiului pe 24 februarie 2022.
Închizând graniţa pentru vehiculele ruseşti începând cu noaptea de 2 spre 3 octombrie, Norvegia adoptă o măsură similară luată de ţările UE care se învecinează cu Rusia (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia) în conformitate cu recomandările Comisiei Europene.
De partea cealaltă, Moscova a reacţionat spunând că restricţiile sunt "absurde". Interdicţia se aplică numai vehiculelor cu mai puţin de nouă locuri şi prevede unele excepţii, cum ar fi cazurile de urgenţă umanitară şi maşinile diplomatice sau maşinile aparţinând cetăţenilor europeni cu reşedinţa în Rusia.
Estonia, Letonia şi Lituania aplică toate aceleaşi reguli pe fondul unei precauţii sporite provocate de invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina în februarie 2022. Maşinile cu plăcuţe de înmatriculare ruseşti trebuie să întoarcă la frontierele externe ale celor trei ţări, toate făcând parte din Uniunea Europeană şi NATO.
În caz contrar, vehiculele ar putea fi confiscate. Excepţiile se aplică, de exemplu, în cazul traficului de tranzit între Rusia şi exclava Kaliningrad şi pentru maşinile utilizate de către misiunile diplomatice şi consulare. Vehiculele cu numere de înmatriculare ruseşti pot părăsi statele baltice, trecând frontiera externă a UE, cu condiţia să fie utilizate doar ca mijloace de transport.
Demersul ţărilor baltice intervine după o clarificare a Comisiei din 8 septembrie cu privire la punerea în aplicare a sancţiunilor UE împotriva Rusiei. Comisia a precizat că vehiculele înmatriculate în Rusia nu mai pot intra pe teritoriul UE fie în scopuri private sau comerciale.
'Nu putem permite ca cetăţenii unui stat agresor să se bucure de beneficiile libertăţii şi democraţiei în timp ce Rusia îşi continuă genocidul în Ucraina', a declarat ministrul eston de externe, Margus Tsahkna. El a spus că interdicţia obligatorie de intrare a fost un lucru corect şi restricţiile au un impact mai mare atunci când sunt puse în aplicare împreună. Statele baltice şi Polonia au încetat deja să mai permită intrarea multor persoane dinspre Rusia în urmă cu aproape un an, ca răspuns la război.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu