Un bar din Marea Britanie le permite clienţilor să îşi plătească nota cu dispozitive electronice mai vechi, de care vor să scape.
Astfel, la barul Trade-Inn din Londra, mâncarea şi băutura pot fi plătite cu unul dintre cele aproape 14.000 de dispozitive electronice acceptate, inclusiv iPhone-uri vechi, care sunt ulterior reparate.
Soluţia acestui pub vine ca răspuns la un raport conform căruia Marea Britanie va fi cel mai mare producător de deşeuri electronice din Europa în 2024, depăşind Norvegia.
"Am fost şocată când am aflat despre impactul pe care telefoanele vechi îl au asupra mediului. Nici nu mai vorbesc despre ce înseamnă să le aruncăm. Este important ca atunci când ne terminăm treaba cu un dispozitiv, el să rămână în circulaţie pentru cineva care are nevoie", a declarat Daisy Lowe, model şi activist pentru protecţia mediului, conform Euronews.
WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicații pentru smartphone nu va mai putea fi folosită pe o serie de telefoane începând cu 1 noiembrie, scrie Realitatea.net. Este forma despre telefoanele cu sistem Android mai vechi de 10 ani, cele care rulează practic versiunea 4.0 a sistemului de operare. Versiunile sistemului de operare de la 4.1 în sus nu vor întâmpina probleme.
Sistemul 4.0 este cel cunoscut sub numele de Ice Cream Sandwich şi Google, fiind prezentat pe 19 octombrie 2011, adică acum10 ani. Telefoanele care deţin această versiune considerate sunt foarte vechi. Pentru cei care au unul de acest fel, WhatsApp şi-a informat deja utilizatorii: „Vă invităm să treceţi la un dispozitiv acceptat”.
Deși rețeaua WhatsApp oferă deja suport multi-device, modul de implementare este foarte restrictiv, fiind posibilă asocierea unui dispozitiv secundar doar prin interfața WhatsApp Web, WhatsApp Desktop, sau cu ajutorul unui smart display din seria Facebook Portal. În formula actuală, nu poți seta WhatsApp pe un smartphone decât dacă inserezi și cartela cu numărul de telefon asociat contului respectiv.
Pentru a folosi WhatsApp pe mai multe dispozitive, ești în continuare dependent de smartphone-ul pe care este instalat serviciul, însă ai un nivel de libertate mai mare. În trecut, nu puteai decât să deschizi un browser și să scanezi codul QR cu aplicația de mobil, dar dacă telefonul se deconecta de la internet, erai automat delogat și pe computer. Verificarea conexiunii la internet a telefonului original se face însă acum la 14 zile, odată ce ai dispozitive „înrolate” în multi-device.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News