Potrivit Grilei Notarilor 2012, preţurile minime ale imobilelor din Capitală au crescut faţă de anul trecut cu aproximativ 5%. În plus, au fost schimbate criteriile de clasificare în funcţie de vârstă.
Odată cu intrarea în vigoare a noii grile de preţuri informative ale proprietăţilor imobiliare, preţurile minime ale imobilelor cresc cu aproximativ 5%. Astfel, în grila din acest an, care stă la baza calculării taxelor notariale şi a impozitelor aferente la stat, apartamentele de o cameră au un preţ de pornire de 23.390 de euro, faţă de cel din grila de anul trecut care indica un preţ minim de 22.300 de euro, scrie RTV.
Apartamentele de două camere, situate la parterul blocurilor au acum un preţ minim de 38.980 de euro, în timp ce anul trecut se plătea taxă notarială şi impozit pentru doar 37.100 de euro.
În 2011, grila arăta preţuri informative cu 5% mai mici pentru fiecare rezidenţă. Astfel, tabelele după care notarii calculează impozitele minime pentru vânzările de apartamente pentru acest an aduc preţuri mai mari, pentru prima dată după trei ani consecutivi în care tarifele percepute la vânzare/cumpărare au scăzut.
Grila Notarilor 2012 mai aduce o modificare. Au fost schimbate intervalele de încadrare a imobilelor în funcţie de anul construirii. În grila din 2011 clădirile erau clasate în felul următor: înainte de 1960, între 1961- 1977, intre 1977-1990, 1991-2000, 2001-prezent.
În grila 2012 clasificarea anuală se face în felul următor: înainte de 1967, între anii 1968-1977, între 1978-1997, 1998-2007, iar ultima categorie de încadrare a locuinţelor este a celor construite după 2008.
Vezi noua grilă de calcul aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News