Cel puţin trei persoane au fost ucise miercuri într-un atac armat la un spital din Tulsa, Oklahoma, sudul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul este şi el mort, notează AFP.
'Putem confirma că patru persoane au murit, printre care atacatorul', într-un atac armat la spitalul St Francis, a anunţat poliţia oraşului pe Twitter. Forţele de ordine indicaseră anterior că au intervenit 'mai devreme în cursul după-amiezii' la faţa locului pentru 'un bărbat înarmat cu o puşcă' într-o clădire a spitalului.
'Poliţia verifică în prezent fiecare cameră din clădire pentru a exclude posibile ameninţări', a adăugat acesta în comunicatul care menţiona 'mai mulţi răniţi'. Atacatorul s-a sinucis, a declarat consilierul municipal Jayme Fowler pentru un post local de televiziune. 'Trei trecători nevinovaţi şi-au pierdut viaţa', a adăugat el.
Preşedintele american Joe Biden a fost ţinut la curent cu privire la atacul armat, a anunţat Casa Albă care a spus că urmăreşte îndeaproape situaţia şi oferă autorităţilor locale asistenţa de care au nevoie.
Acest atac armat a avut loc la puţin peste o săptămână după masacrul dintr-o şcolă din Uvalde, în Texas, în care un tânăr de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori. În Statele Unite, atacurile armate în locuri publice sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent fără putere să-l oprească, notează Agerpres.
Un copil de 10 ani din Florida, SUA, a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide mai multe persoane, la doar câteva zile după tragedia din Uvalde, Texas.
"Comportamentul elevului este dezgustător, mai ales după tragedia din Uvalde", a declarat Carmine Marceno, şeriful din Lee County, locul de origine al elevului.
"Prioritatea noastră este siguranţa copiilor noştri. Vom impune legea şi ordinea în şcoli. Echipa mea nu a ezitat nicio secundă să investigheze această ameninţare", a mai spus el.
Conform Newsweek.com, elevul a lansat ameninţările într-un mesaj text. "Acum nu e momentul să ne comportăm ca mici delincvenţi. Elevul a făcut o ameninţare falsă, dar suportă consecinţe reale", a mai spus Marceno. Vezi articolul inițial aici!
O copilă de 11 ani, supraviețuitoare a masacrului școlii elementare Robb din Uvalde, Texas, s-a temut că bărbatul înarmat se va întoarce după ea, așa că s-a murdărit cu sângele prietenei sale și s-a prefăcut că e moartă.
Miah Cerrillo a vorbit în exclusivitate pentru CNN despre experiența ei îngrozitoare din acea zi în sala de clasă în care a avut loc masacrul care a dus la moartea a 19 dintre colegii ei de clasă și doi dintre profesorii ei.
Miah a spus că ea și colegii ei se uitau la filmul „Lilo și Stitch” într-o clasă împărțită de două profesoare, Eva Mireles și Irma Garcia. Elevii și-au terminat lecțiile când profesorii au auzit împușcături în clădire, a spus ea pentru „New Day” de la CNN. O profesoară s-a dus să încuie ușa, dar Miah spune că agresorul era deja acolo și a tras prin geamul ușii.
Profesoara a intrat înapoi în clasă, iar bărbatul înarmat a urmat-o. Agresorul i-a spus acesteia „noapte bună”, apoi a împușcat-o. Apoi a deschis focul, împușcând pe celălalt profesor și pe mulți dintre prietenii lui Miah. Ea a spus că gloanțe au trecut pe lângă ea și a fost lovită de mai multe fragmente la umeri și la cap. Fata a fost ulterior tratată la spital și externată cu răni fragmentare.
Guvernul Canadei a revizuit legislaţia privind armele de foc. La nivel naţional, vânzarea şi achiziţionarea de pistoale este interzisă. Inclusiv jucăriile asemănătoare intră sub incidenţa noii legi.
Noua legislaţie aduce în prim plan unele măsuri care au fost anulate anul trecut pe fondul alegerilor naţionale. Totuşi, măsurile vin pe fondul tragediei din Statele Unite în care un bărbat înarmat a ucis 19 copii şi doi profesori.
Premierul Justin Trudeau a declarat reporterilor că noile măsuri sunt necesare pe măsură ce violenţa armată creşte.
„Trebuie doar să privim la sud de graniţă pentru a şti că, dacă nu luăm măsuri ferm şi rapid, lucrurile se agravează şi devin mai greu de contracarat”, a conchis Trudeau. Citește continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News