Senatorul Cristian Bodea nu apreciază deloc intenția PNL de a aduce la conducerea organizației București o persoană din exteriorul partidului.
Potrivit unor surse citate de România TV, liberalii iau în calcul să aducă la conducerea PNL București pe avocatul Gheorghe Piperea.
Citește și: PNL, variantă surpriză pentru șefia la București
Cristian Bodea susține însă că i se pare "puțin hazardat" faptul că PNL ar intenționa să-l aducă pe avocatul Gheorghe Piperea la șefia PNL București. "Observ această tendință: aducem alți oameni. Adică PNL București e egal cu zero și trebuie aduși alți oameni care să îi conducă. Noi nu mai avem resurse? Am ajuns ca o echipă de fotbal fără jucători, trebuie să aducem negri de afară ca să câștigăm?", a mai spus, miercuri, prin telefon, la România TV senatorul.
Întrebat dacă este un semn de disperare din partea PNL în încercarea de a convinge în fața electoratului cu oameni noi, Cristian Bodea a replicat dur: "PNL București a fost, de când a venit Iohannis, pe mâna lui Athanasiu, a lui Predoiu, a Ancăi Boagiu și cine o mai fi trecut pe acolo. Atât timp cât îl pun Piperea așa de bunică pentru pensie în geam și ei vor conduce în continuare, care va fi marea schimbare?", a adăugat Cristian Bodea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News