Nou protest în fața Parlamentului. Angajații INS amenință cu încetarea activității

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Angajaţi ai Institutului Naţional de Statistică (INS) protestează în faţa sediului instituţiei şi al Parlamentulu.

Angajaţi protestează pentru stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi salariaţii din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică, susţin reprezentanţii Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB.

Astfel, pichetarea sediului Parlamentului României are loc începând cu ora 10:00, iar cea a sediului INS, începând cu ora 11:45.

"La aceste acţiuni vor participa salariaţii sediului central şi ai Direcţiilor Teritoriale de Statistică din Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vâlcea", se menţionează în comunicatul transmis de SINSB.

Sindicaliştii susţin că angajaţii INS sunt supuşi unei situaţii salariale discriminatorii de o lungă perioadă de timp, fiind "trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici". Aceştia acuză nepăsare totală a factorilor decidenţi faţă de "numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest".

Astfel, reprezentanţii sindicatului solicită de urgenţă, printre altele, aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13 iulie 2022 cu tema "Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică".

"Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii"

Totodată, sindicaliştii solicită stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică. Pe lista de solicitări se mai află uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică.

De asemenea, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani.

"Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană. Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat)", se mai precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti "a căutat şi va căuta întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS".

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB este membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. 

Image by Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel