Nou record de infectări în Franța

Un nou record a fost stabilit duminică în Franţa în epidemia de COVID-19, cu 52.010 cazuri confirmate în ultimele 24 de ore şi 116 decese, transmite AFP.

Sâmbătă au fost confirmate peste 45.000 de noi cazuri, după ce vineri Franţa a trecut pragul de un milion de infectări de la începutul pandemiei. Cele 116 noi decese înregistrate duminică aduc la 34.761 bilanţul victimelor.

Rata de pozitivare a testelor îşi continuă de asemenea progresia, fiind duminică de 17%, faţă de 16% în ziua anterioară şi 4,5% la începutul lunii septembrie, transmite Agerpres.

Interdicţia de circulaţie nocturnă instituită în principalele oraşe ale Franţei a fost extinsă începând de sâmbătă în mare parte a teritoriului ţării, vizând circa 46 de milioane de locuitori, aproximativ două treimi din populaţie, ca măsură de combatere a celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel