Nou record de infectări zilnice în Italia

Autorităţile italiene au anunţat duminică un nou record zilnic al infectărilor cu coronavirus, cu 21.273 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore şi 128 de decese, printre cei infectaţi numărându-se şi purtătorii de cuvânt ai preşedintelui Sergio Mattarella şi premierului Giuseppe Conte, relatează Reuters şi DPA.

Anterior, premierul Giuseppe Conte a anunţat noi restricţii menite să încetinească răspândirea virusului, printre acestea numărându-se închiderea sălilor de fitness, a bazinelor de înot şi cinematografelor, în timp ce barurile şi restaurantele vor putea fi deschise numai până la ora 18:00.

Purtătorul de cuvânt al premierului Conte, Rocco Casalino, a anunţat că sâmbătă seară a primit un rezultat pozitiv al testului pentru COVID-19, pe care l-a făcut după ce a dezvoltat simptome uşoare ale bolii. El a mai spus că marţi a fost ultima sa prezenţă în biroul premierului, unde a purtat mască şi a păstrat distanţa faţă de celelalte persoane, iar miercuri a fost testat negativ, transmite Agerpres.

Şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sergio Mattarella, Giovanni Grasso, a anunţat că a fost testat pozitiv sâmbătă, la o zi după ce a avut febră mare. De azi dimineaţă nu mai am temperatură, sunt relativ bine, a scris purtătorul de cuvânt pe Twitter, adăugând că miercuri fusese testat negativ şi de atunci nu a avut contact direct cu preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel