Nou șef la DNA Iași. Cine este Cristina Chiriac, procurorul cu două dosare controversate în care ar fi folosit înregistrările SRI

Nou șef la DNA Iași. Cine este Cristina Chiriac, procurorul cu două dosare controversate în care ar fi folosit înregistrările SRI
Nou șef la DNA Iași. Cine este Cristina Chiriac, procurorul cu două dosare controversate în care ar fi folosit înregistrările SRI

Procurorul Cristina Chiriac a fost numită şef la DNA Iaşi. 

Alegeri prezidentiale 2024

DNA Iași are un nou șef. Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a discutat azi propunerea de numire în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Iaşi al DNA a Cristinei Chiriac. Aceasta fusese numită provizoriu în funcţie la începutul acestui an, delegarea urmând să-i expire pe 10 iulie, scrie Ziarul de Iași.

Cristina Chiriac a susţinut azi interviul pentru definitivarea pe post, membrii CSM aprobând în unanimitate ca aceasta să conducă DNA Iaşi timp de trei ani. Contactată telefonic, Cristina Chiriac a refuzat să comenteze numirea sa în funcţie sau să-şi prezinte obiectivele mandatului.

Cine este Cristina Chiriac

Cristina Chiriac a debutat în magistratură în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în 2011. Trei ani ami târziu, s-a transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, iar în 2015 a fost detaşată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Vaslui.

De aici, în acelaşi an s-a transferat ca procuror în cadrul DNA Iaşi. Cristina Chiriac a mai candidat la şefia DNA Iaşi, în 2018. Candidatura sa fusese avizată favorabil de conducerea centrală a DNA, dar ulterior ea s-a retras, invocând motive personale.

De numele ei sunt legate două dosare controversate, cu implicarea SRI

De numele Cristinei Chiriac s-au legat în ultimii ani mai multe dosare instrumentate la DNA Iaşi, cu rezultate discutabile.

În luna februarie a acestui an, fostul primar al Hârlăului, Constantin Cernescu, fostul viceprimar al oraşului, Florin Ţăpuşă, şi fostul şef al poliţiei din localitate, Dumitru Simionescu, au fost achitaţi de Curtea de Apel, după ce, prin rechizitoriul trimis în instanţă de Cristina Chiriac, fuseseră acuzaţi în 2016 de abuz în serviciu. Achitarea a survenit după ce, în primă instanţă, Cernescu fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

În 2018, medicul Grigore Tinică, pe atunci managerul Institutului de Boli Cardiovasculare a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un caz în care rechizitoriul afirma că o sală de operaţie reabilitată fusese plătită de două ori. Dosarul a fost înapoiat de Tribunal procurorilor, pentru refacerea cercetărilor. În ambele cazuri, rechizitoriul se baza pe înregistrări ale convorbirilor telefonice efectuate de SRI, eliminate de judecători din dosar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel