Nou tratament împotriva Alzheimer, aprobat în Marea Britanie: "Prezintă o eficacitate dovedită". Fusese blocat de UE

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un nou tratament, mult așteptat, împotriva bolii Alzheimer a fost aprobat în Marea Britanie, după ce fusese blocat de Uniunea Europeană (UE).

Agenţia britanică de reglementare în domeniul medicamentelor şi al produselor de sănătate (MHRA) a aprobat joi un tratament îndelung aşteptat pentru reducerea declinului cognitiv la pacienţii care suferă de boala Alzheimer, care a fost blocat de autorităţile Uniunii Europene şi considerat prea scump chiar de sistemul de sănătate britanic, informează AFP, citată de Agerpres.

"Prezintă o eficacitate dovedită"

Leqembi, al cărui ingredient activ este denumit lecanemab, "este primul tratament împotriva maladiei Alzheimer a cărui utilizare este autorizată în Marea Britanie şi care prezintă o eficacitate dovedită în încetinirea progresiei bolii", a subliniat MHRA într-un comunicat.

În pofida deceniilor de cercetare, oamenii de ştiinţă nu au reuşit până acum să realizeze o veritabilă descoperire în lupta împotriva bolii Alzheimer, care afectează zeci de milioane de persoane la nivel global.

Leqembi, dezvoltat de laboratorul farmaceutic japonez Eisai în colaborare cu producătorul american Biogen, a fost autorizat în ianuarie 2023 în Statele Unite pentru pacienţii care nu au ajuns într-un stadiu avansat al bolii. Este, de asemenea, comercializat în Japonia şi China.

Vezi și: Testul de sânge care poate detecta boala Alzheimer cu o precizie de 90% 

EMA s-a opus

Pe de altă parte, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) s-a pronunţat în iulie împotriva punerii sale pe piaţă. Aceasta a subliniat "riscul de efecte secundare grave" cu "potenţiale sângerări în creierul pacienţilor".

Agenţia britanică subliniază, la rândul său, că riscul de sângerare este mai mare pentru o categorie de pacienţi cu un profil genetic particular, reprezentând 15% din diagnostice. Medicamentul nu este aprobat pentru aceşti pacienţi.

Deşi medicamentul este acum oficial aprobat, serviciul public de sănătate (NHS) a considerat într-un aviz emis joi că beneficiile sale sunt "prea mici pentru a justifica costurile mari". Acesta subliniază că tratamentul întârzie boala cu patru până la şase luni, însă necesită, pe lângă costul medicamentului, vizite la spital la fiecare 15 zile şi un control riguros al efectelor secundare.

Mai multe asociaţii de specialitate şi-au manifestat dezamăgirea, Alzheimer's Research UK exprimându-şi îngrijorarea că "pacienţii din Regatul Unit vor fi privaţi de tratamente inovatoare".

Cum acționează tratamentul

Cauza exactă a bolii Alzheimer rămâne puţin înţeleasă. Cu toate acestea, observarea creierului pacienţilor arată prezenţa plăcilor amiloide, care se formează în jurul neuronilor şi îi distrug în timp. Aceasta este cauza pierderilor de memorie caracteristice bolii. În ultimele faze, pacienţii nu mai pot efectua sarcinile zilnice sau purta conversaţii.

Tratamentul Leqembi, administrat intravenos o dată la două săptămâni, permite, conform studiilor clinice, reducerea acestor plăci amiloide.

Vezi și: Boala Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență, de natură autoimună, arată un studiu 

 Alimentele minune pentru creier și cei trei „s” care-l afectează. Neurochirurgul Vlad Ciurea: Hai să ne mutăm în Grecia cu toții! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel