Nouă autovehicule indisponibilizate de la şoferi care transportau ilegal persoane, în judeţul Suceava

Un număr de nouă autovehicule cu care se efectua transport ilegal de persoane, în judeţul Suceava, au fost indisponibilizate de poliţişti, iar pentru alte opt s-au retras certificatele de înmatriculare, în cadrul unei acţiuni naţionale organizate în perioada 1-4 august.

Potrivit IPJ Suceava, în urma acţiunii, au fost aplicate şi 21 de sancţiuni contravenţionale la OUG 195/2002 şi la Legea 38/2003, fiind controlate şi peste 500 de vehicule şi testaţi cu aparatul etilotest 171 de şoferi.

La nivel naţional, în cadrul acţiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, poliţiştii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de "piraţi".

Poliţiştii au controlat 21.291 de autovehicule şi 13 societăţi comerciale, fiind constatate 123 de infracţiuni, dintre care şase de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere şi 37 de alte feluri.

De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la OUG 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 106 la OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.

Alături de poliţiştii rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel