Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat nouă cetăţeni din Egipt, Siria, Irak şi Somalia care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, în acţiunea ilegală fiind sprijiniţi de doi cetăţeni români, anunță Poliţia de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad au desfăşurat, o acţiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 20:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac împreună cu un echipaj din cadrul I.J.J. Arad au reţinut la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, un grup format din nouă persoane care se îndrepta spre graniţa cu Ungaria. Tot în cadrul aceleaşi acţiuni au fost depistaţi şi reţinuţi doi cetăţeni români, care i-au ajutat pe cetăţenii străini să ajungă în apropierea frontierei, transportându-i cu un autoturism din Timişoara până la Nădlac, informează comunicatul menţionat.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, Egipt, Siria şi Somalia, şapte bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 52 de ani, fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, respectiv trafic de migranţi pentru cetăţenii români, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, se mai arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu