Noua clasă politică nu are școală
După evenimentele care au urmat incendiului de la Colectiv, în care, ca la un semnal, tinerii au ieșit în stradă cerând schimbarea clasei politice, s-a conturat un aspect pe care multă lume l-a remarcat: lipsa de cadre politice. Dacă în structurile militare continuitatea este asigurată prin intermediul liceelor militare, a academiilor sau a altor școli de formare a personalului, în ceea ce privește politica lucrurile stau total invers – nimeni nu pregătește cadre pentru formațiunile politice.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) ar putea fi privită, din necunoaștere, ca un exemplu, însă ea nu este nici pe departe o școală care să formeze cadre politice pentru partide. Din păcate, mulți dintre absolvenții facultăților acestei respectabile școli își găsesc cu greutate loc de muncă pe profilul de specialitate fiind nevoiți să se reprofileze după terminarea studiilor. Întrebarea principală, care a rămas undeva la granița dintre democrație și non-democrație, este dacă politica poate fi privită ca o profesie. Cei mai mulți consideră că ea ar trebui să rămână accesibilă doar persoanelor care nu mai au posibilități financiare, la nivel de funcții și ea, politica, să fie pentru toți oamenii la nivel de răspundere. Dacă s-ar întâmpla așa ar fi nu doar injust dar și profund nedemocratic. Nimeni nu are dreptul să interzică unui „sărac" să intre în politică, suspectându-l din principiu că va începe să fure. Mult folositele exemple din perioada interbelică, în care moșieri precum Brătienii nu doar că nu luau bani din avutul public dar aduceau de la ei, sunt de domeniul trecutului și aparțin cu totul altor contexte sociale. Oricum, nici acele timpuri nu au fost tocmai ideale politic, iar piesele de teatru „Titanic Vals" și „Escu" scrise de Tudor Mușatescu în anii 30, vorbesc de la sine.
Cât despre taberele politice, cunoscutele activități de week-end și de vară, ale partidelor, se poate lesne spune că nici acestea nu sunt școli de format parlamentari și primari mai competenți. Ele, de regulă, se rezumă la a fi simple întâlniri amicale, binevenite, la care liderii centrali transmit niște mesaje cheie și unde cei din organizațiile de tineret vin să schimbe idei și să se cunoască. Activitatea este totuși benefică pentru cei care sunt cu adevărat interesați de învățarea mecanismelor politice dar sumară și ineficientă pe termen lung.
Cam ce ar fi de făcut? Elaborarea unei noi legi pentru înființarea unor centre de formare a cadrelor politice este mai mult decât necesară. Obligativitatea ca partidele să-și școlească oamenii, pornind de la aspecte simple, care țin de munca organizatorică, până la mai complexe, cum ar fi însușirea procedurilor parlamentare și studii de sociologie politică, sunt absolut necesare. De altfel, spre finalul mandatului său, fostul președinte a anunțat că are în vedere formarea unei astfel de școli, impulsionat, probabil, de comportamentul lamentabil al multor tineri care au vrut să facă politică. Ideea lui nu ar fi însă completă, atâta timp cât ea ar fi subordonată strict unei doctrine politice. Mai degrabă înființarea unui centru național pentru formare politică (n-ar legătură cu Institutul Național de Administrație), adresat strict celor care fac parte din partide și care vor să ocupe funcții publice, ar aduce un plus de cunoaștere și de responsabilitate în actul decizional-politic. Până atunci însă, decizia politică, oricum fragmentată și șubrezită de necunoaștere, apoi de multiplele lupte interne din partide va rămâne prinsă undeva între statistica oamenilor cu bun simț din politică și cei care vin doar pentru a progresa în plan personal. Percepția tinerilor de azi despre politică este un „ghiveci" între prejudecăți și exemple nefericite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
