Majoritatea doar pentru ciolan nu va salva România, scrie pe Facecbook Claudiu Năsui, unul dintre cei 16.000 de membri USR.
Convenția Democratică ajungea în 1996 la guvernare, propulsată în principal de tineri, cu promisiunea că aduce în funcții 15.000 de specialiști. Cu specialiștii nu știu cum stăm, dar tinerii de astăzi par a-și pune speranțele în 16751 de vegani. Majoritatea doar pentru ciolan nu va salva România, scrie pe Facecbook Claudiu Năsui, unul dintre cei 16.000 de membri USR. În această postare-document programatic, noua clasă politică scrie negru pe alb: Nu am cerut funcții, nu am cerut subvenții, nu am cerut contracte cu statul.
Asta așa e, colegii dlui Năsui (cum ar fi, de exemplu, dl Barna), nu au cerut contracte cu statul, au fost obligați să le încheie de Dragnea, Mazăre și Ciuma Roșie, cum se întâmplă în orice dictatură.
Ce vor, totuși, oamenii noi?
Alegeri în două tururi, pentru primari, și anticipate, scrie dl Năsui.
Entuziasmul cu care USR susține votul în două tururi este molipsitor, pentru cei prea recenți sau prea uituci. Cu același entuziasm cereau ”reformiștii”, în 2005, votul uninominal. A fost introdus la alegerile din 2008, iar din 2009 toți, de la analiști la politicieni, nu știau cum să revenim mai repede la votul pe listă. Cei care strigau cel mai tare după votul uninominal condamnau cu cea mai mare putere rezultatul acestuia. Panaceul ”universal” pentru suferințele societății românești crease mai multe probleme decât rezolvase, ca să nu spunem că nu rezolvase nimic. Sau, poate își atinsese scopul: partidul lui Băsescu a câștigat cu un mandat mai mult decât PSD, la egalitate de scor, ceea ce i-a permis să ia puterea.
Am putea să bănuim că și noii reformiști urmăresc, de fapt, tot propriul interes? Pe de o parte, este limpede pentru oricine gândește cu propriul creier că USR este avantajat de votul în două tururi: negocieri, alianțe, jocuri de culise. În fond, mai multe funcții. Desigur, pentru binele public, pentru a scăpa de primarii pesediști etc.
Dar anticipatele?
Guvernul PSD s-a dus, nu mai poate să dea OUG pe Justiție, Dragnea e în pușcărie. Nu cumva, tocmai din cauza asta? Să fie teama că USR rămâne fără combustibil electoral, dacă așteaptă alegerile la termen? Sau foamea este cea care îi face atât de nerăbdători?
Cu alte cuvinte, există riscul ca noua clasă politică, aia care nu mai aleargă după ciolan, să vrea lucruri mai consistente, cum ar fi de exemplu sarmalele, anticipate până la Crăciun, sau drob și cozonac, dacă se duc anticipatele spre Paște?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu