Noua Constituție maghiară, ratificată de președintele Pal Schmitt

pal
pal

Președintele ungar, Pal Schmitt, a ratificat, luni, noua Constituție, în pofida numeroaselor critici exprimate de comunitatea internațională.

Astfel, noua constituție, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012. Premierul Viktor Orban, declara că swmnarea noii Constituții într-o zi de Paște este "un semn al destinului".

Faptul că Ungaria avea nevoie de o nouă constituţie nu era un secret pentru nimeni. Vechea lege fundamentală fusese elaborată în 1990, în mijlocul ruinelor legislative şi juridice ale regimului comunist. Victoria zdrobitoare a FIDESZ în 2008, în urma căreia acest partid a câştigat două treimi din mandatele din legislativ, a permis guvernului lui Viktor Orban să o amendeze după plac. Însă aceste amendamente doar au cosmetizat o constituţie învechită şi nepotrivită pentru un stat european modern.

Noua Constituţie va  reflecta principiile şi valorile fundamentale ale Europei unite. În acest scop, ea se bazează pe Carta Europeană a Drepturilor Omului şi recunoaşte, implicit, aceste drepturi cetăţenilor maghiari. Totuşi, spre deosebire de Cartă, noua constituţie nu scoate în afara legii discriminarea pe motive de orientare sexuală, defineşte explicit căsătoria ca fiind uniunea consesuală dintre un bărbat şi o femeie şi pune bazele unei restrângeri a dreptului reproductiv al femei,i declarându-şi scopul constituţional de a „proteja viaţa fătului din momentul conceperii.” Mai mult, abundentele referinţe la Dumnezeu, familie, creştinism, coroana Sfântului Ştefan, constituţia istorică, dau acestui document, care se vrea contemporan, un pronunţat iz medieval, punând sub semnul întrebării drepturile cetăţenilor de altă religie sau etnie. Referinţele la etnicii maghiari din ţările vecine sunt, la rândul lor, de natură să neliniştească guvernele şi societăţile acestora din urmă.

Nici modul în care această constituţie a fost elaborată nu este foarte democratic. Luna trecută, Comisia de la Veneţia, principalul corp consultativ a Consiliului Europei, a considerat că, în această privinţă, guvernul Orban a arătat o mare lipsă de transparenţă, nu s-a consultat în mod adecvat cu opoziţia sau cu publicul şi a grăbit procesul în mod nepermis. Opoziţia, fie de orientare socialistă, centristă sau de extremă dreapta, a fost complet ignorată, în dezbaterile din jurul acestui proiect. Guvernul lui Viktor Orban a preferat, în schimb, să trimită chestionare acasă la cetăţeni, grăbind în acelaşi timp aprobarea legii fundamentale şi oferind doar o singură lună pentru dezbateri parlamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel