Nouă cupluri de vedete se luptă în competiția fenomen Power Couple România – La bine și la greu: primele declarații ale concurenților

Power Couple România – La bine și la greu, cea mai incitantă competiție a cuplurilor, prezentată de Dani Oțil, aduce la Antena 1 experiența unică trăită de nouă perechi de vedete față-n față cu cele mai inedite încercări. Fie că e vorba despre cupluri care au în spate căsnicii îndelungate sau concurenți care au devenit parteneri de viață mai recent, cu toții vor fi gata să demonstreze că au atuurile necesare pentru a câștiga titlul de primul Power Couple din România.

Filmată în Malta, producția de anvergură a Antenei 1, realizată după un format internațional de succes, este un concurs de tip reality show, care dezvăluie cum funcționează relațiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu. Cuplurile se vor confrunta cu teste extreme sau situații comice care vor scoate la iveală cât de bine se cunosc cu adevărat partenerii, câtă încredere au, de fapt, unul în celălalt și care sunt punctele tari ale relației lor, dar mai ales cele vulnerabile. 

CRBL a intrat pentru prima dată într-o competiție alături de soția lui, Elena. ”Pentru mine, Power Couple înseamnă o experiență diferită de tot ce am trăit până acum, presărată cu de toate: iubire, fericire, frică, lacrimi, zâmbete, dezamăgire, realitate. Un fel de all inclusive”, a declarat Elena. ”Experiența Power Couple mi-a confirmat că împreună suntem un adevărat cuplu puternic și că putem trece peste orice obstacol”, a adăugat CRBL.

2. -imagine fara descriere- (crbl-si-elena_96776100.jpg)

Daiana Anghel, beauty consultant, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea sunt căsătoriți de patru ani, dar formează un cuplu de mai bine de nouă ani. ”Power Couple a fost o experiență senzațională. A fost intens, emoționant, greu și foarte frumos. Ne-am depășit limitele, ne-am cunoscut în situații în care probabil niciun alt context nu ne-ar fi pus și ne-am reconfirmat că suntem cea mai bună alegere unul pentru celălalt”, a spus Daiana.

4. -imagine fara descriere- (daiana-si-sorin_2_13904800.jpg)

Lino Golden și logodnica lui, Delia, formează o pereche de un an și jumătate, propu-nându-și să demonstreze că vechimea unui cuplu nu este un factor determinant în această competiție. ”Power Couple a fost un test al relației noastre, însă și unul al rezistentiei, inteligenței, al lucrului în echipă și al răbdării, în urma căruia am învățat multe lucruri unul despre celălalt, pe care probabil, fără această experiență, nu am fi avut niciodată șansa să le descoperim. Am trecut prin emoții la care nu ne-am așteptat și ne-am privit cu alți ochi încă după primele probe”, a declarat Lino.

7. -imagine fara descriere- (lino-si-delia_55443300.jpg)

Actorul Cristi Iacob și soția lui, actrița Gabriela Iacob, sunt împreună de 16 ani. S-au îndrăgostit pe scenă, iar acum au pășit pentru prima dată împreună pe scena unei competiții. ”Power Couple m-a ajutat să-mi reconfirm cât de mult o iubesc pe Gabriela și câte calități, frumuseți și gingășii ale ei le-am cam trecut cu vederea”, a mărturisit Cristi Iacob. ”A fost experiența care mi-a confirmat că, alături de Cristi, sunt și mă simt cel mai în siguranță și că da, am putea merge de mâna până la capătul lumii”, a spus Gabriela.

3. -imagine fara descriere- (cristi-si-gabriela_4_56813900.jpg)

Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, și-au asumat această provocare din postura celui mai tânăr cuplu aliniat la start, cu aproape un an de relație la activ. ”Pentru noi, experiența Power Couple înseamnă nebunie, unitate și «la bine și la greu». Cred că să-ți descoperi relația în felul acesta, mai ales la început, este un privilegiu minunat”, a spus Radu Siffredi.

1. -imagine fara descriere- (oana-si-radu_2_52978900.jpg)

Actorul Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza au o căsnicie de 4 ani, dar alcătuiesc un cuplu de 13 ani. ”Nu am venit pregătită pentru ceva atât de frumos, dar și solicitant. Emoții și frici duse la extrem. Adrenalină la intensitate maximă. De la agonie la extaz, într-o clipă. Mă bucur că am putut trăi această experiență alături de soțul și, totodată, prietenul meu, jumătatea mea mai bună. Abia aștept să vedeți prin ce am trecut”, a declarat Eliza.

5. -imagine fara descriere- (eliza-si-cosmin_39971200.jpg)

Solistul Fly Project Tudor Ionescu și soția lui, Anamaria sunt veteranii competiției, cu 19 ani de relație. ”Power Couple a fost experiența vieții noastre. Ne-a scos în totalitate din zona de confort, din rutina noastră. Am reușit să facem lucruri pe care nu ne-am imaginat că le-am putea face vreodată. Și ce credeți? După 19 ani de când suntem împreună, Power Couple a fost cel mai tare refresh pentru relația noastră. Și mai mult decât atât, ni s-a reconfirmat că niciodată să nu spui niciodată, iar atunci când efectiv simți că nu mai poți, mai poți puțin”, a dezvăluit Anamaria Ionescu.

9. -imagine fara descriere- (tudor-si-ana_3_35589600.jpg)

Emi (Noaptea Târziu) şi Mădălina sunt căsătoriți de șase luni, dar au făcut acest pas după trei ani de relație. ”Participarea la Power Couple ne-a pus pe mine și pe soția mea în fața atâtor provocări uluitoare. A fost incredibil să trăiesc această competiție alături de ea”, a spus Emi. ”A fost genial! Este o experiență unică, ce îmbină autocontrolul, cunoașterea partenerului și adre-nalina. Este o stare pe care nu o poți exprima în cuvinte pentru ca oamenii să înțeleagă exact cum a fost și cum am simțit-o!”, a declarat Mădălina.

6. -imagine fara descriere- (emi-si-madalina_2_98372500.jpg)

Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, se cunosc din adolescență, dar au devenit parteneri de viață în urmă cu șase ani. ”Pentru noi a fost extraordinar. Am trecut prin probe pe care nu le-am fi întâlnit în viața de zi cu zi. Am descoperit cât de puternici suntem împreună și cum ne putem depăși limitele pentru a trece peste orice obstacol”, a mărturisit Roxana.

8. -imagine fara descriere- (roxana-si-catalin_51176900.jpg)

Competiția fenomen a cuplurilor a fost prima oară difuzată în Israel în 2014, de atunci fiind adaptată în 15 țări. De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, mixul uimitor de probe va purta cuplurile printr-un roller coaster al celor intense trăiri: acesta este Power Couple România – La bine și la greu, concursul care îi poate face pe participanți să-și redescopere relațiile sau să-și vadă partenerii de viață într-o lumină nouă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel