Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, în şedinţa de marţi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru înființarea pe teritoriul național a unei noi facilități pentru forțele ucrainene.
Este vorba despre înfiinţarea pe teritoriul României a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean. Au fost înregistrate 233 de voturi 'pentru', 18 voturi 'împotrivă' şi 25 de abţineri.
Președintele Klaus Iohannis argumentează, în scrisoarea transmisă Parlamentului, faptul că evoluţiile recente ale războiului de agresiune dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei au evidenţiat necesitatea intensificării şi diversificării instruirii forţelor armate ucrainene.
'În urma analizei efectuate, a rezultat că România are posibilitatea de a contribui la Coaliţia pentru capabilităţi maritime prin găzduirea pe teritoriul naţional a facilităţii de instruire în domeniul maritim, precum şi prin sprijinirea procesului de instruire a militarilor infanteriei marine din Ucraina, în limita capabilităţilor existente', a precizat preşedintele în scrisoarea către Legislativ.
Conceptul propus şi aprobările provizorii ale forţelor partenere prevăd ca facilitatea să funcţioneze pentru o perioadă de doi ani, urmând ca România să îşi exprime dreptul de a înceta angajamentul în orice moment pe durata desfăşurării procesului de instruire sau după expirarea perioadei stabilite.
'Contribuţiile comunităţii internaţionale vor susţine operarea facilităţii, iar finanţarea şi planificarea sprijinului pentru dezvoltarea iniţială vor fi asigurate în totalitate de Marea Britanie. Facilitatea de instruire va conferi României poziţionarea ca lider regional în procesul de instruire în domeniul operaţiilor maritime, contribuind la creşterea coeziunii, demonstrarea unităţii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare euroatlantică', se arată în scrisoarea preşedintelui.
În cadrul aceleiaşi şedinţe comune, parlamentarii au aprobat şi scrisoarea şefului statului pentru participarea Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO - Security Assistance and Training for Ukraine - NSATU, începând din acest an, prin punerea la dispoziţie a infrastructurii şi echipamentelor necesare pentru găzduirea şi operarea pe teritoriul naţional a facilităţii Logistic Enabling Node-Romania (LEN-R), în cadrul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii. Au fost înregistrate 230 de voturi 'pentru', 15 voturi 'împotrivă şi 24 de abţineri.
Potrivit scrisorii preşedintelui Iohannis, va fi pus la dispoziţie şi un efectiv de până la 100 de militari - personal de stat major în cadrul comandamentelor misiunii, instructori în cadrul modulelor de instruire organizate în afara teritoriului naţional, precum şi detaşamente specializate pentru completarea LEN-R care funcţionează pe teritoriul României.
Reconfigurarea contribuţiei naţionale pe tipuri de categorii de personal, a efectivului total participant la activităţi în afara sau pe teritoriul naţional în cadrul NSATU se va executa cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, în funcţie de cerinţele operaţionale şi evoluţia misiunii, cu încadrarea în limitele numerice ale pachetului de forţe. Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat MApN, în condiţiile legii, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu