Veste proastă pentru o bună parte din elevii români!
Senatorul Christian Gigi Chiru propune ca elevii din sistemul de învăţământ preuniversitar să aibă interdicţie de a veni la şcoală cu tatuaje, piercinguri, bijuterii sau haine "cu caracter provocator" şi "simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi care exced limitele decenţei".
Senatorul i-a trimis propunerea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
"Apreciind interesul şi implicarea în promovarea unui cadru favorabil educaţiei şi formării de calitate a tinerilor din şcoala românească, senatorul Christian Gigi Chiru i-a solicitat ministrului să ia în considerare propunerea sa şi să dispună prin Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice completarea OMEN nr. 5.115/ 15.12.2014, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:
Articol unic: La Art. 139 se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins: „Art. 139. – Este interzis elevilor şi tinerilor din sistemul de învăţământ preuniversitar: r) să lezeze imaginea publică a unităţii de învăţământ prin exhibarea, în incinta şi în imediata apropiere a acesteia, a tatuajelor, desenelor, a piercingurilor decorative, a vestimentaţiei sau a bijuteriilor cu caracter provocator, cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi care exced limitele decenţei, ale politeţii şi respectului faţă de colegi, faţă de personalul unităţii de învăţământ şi faţă de alţi cetăţeni care vin în contact cu instituţia de învăţământ", se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL.
[citeste si]
Norme de conduită
Chiru consideră că este benefică clarificarea normelor de conduită. "Realitatea din şcolile româneşti obligă la luarea unor măsuri de această natură, în sensul protejării drepturilor beneficiarilor direcţi, dar şi al moralităţii, decenţei şi respectului faţă de propria persoană, de persoana celorlalţi şi, implicit, faţă de şcoală în general. Într-o societate accentuat globalizată şi inundată informaţional, şcoala prietenoasă încurajează incluziunea socială, apropierea culturală şi cultivarea spiritului civic, promovând libertatea ca formă a respectului faţă de semeni. O astfel de şcoală cultivă valorile sociale, etice, estetice şi educaţionale cu asumarea conştiinţei că elevul este oglinda profesorului şi viceversa iar şcoala este reflexia societăţii", se precizează în documentul trimis de senatorul Chiru ministrului Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu