Noua lege electorală omoară PPDD și PDL

alegeri-locale-urna-300x225
alegeri-locale-urna-300x225

Noua lege electorală va trece în cel mult o săptămână de Senat și va intra în dezbaterea Camerei.  USL are în acest moment majoritatea simplă necesară, iar UNPR a semnat un protocol cu PSD, prevăzând explicit votul uninominal pur drept una dintre clauzele înțelegerii. Intens promovat de Traian Băsescu, atunci când acesta avea și sprijin popular și instituțiile statului la dispoziție, votul majoritar  într-un singur tur va declanșa un cutremur pe scena politică românească.

Noul sistem de votare nu mai are prag electoral. Candidatul cel mai bine plasat într-un colegiu câștigă și reprezintă cetățenii respectivi în Parlament. Nu mai există redistribuire sau alocare de mandate.  Contează în primul rând candidatul, dar și votul politic  sau structura de activiști a partidului.

Care  formațiuni pierd și care câștigă?

USL, formațiunea cel mai bine plasată în sondaje, dar care are și rețele de activiști bine organizați în teritoriu, va face un scor foarte bun. Celebrul 50 la sută plus 1, cerut de Băsescu,  nu mai este necesar. Dacă un candidat al USL are 45 la sută, să spunem, iar restul își împart voturile, a câștigat mandatul. Teoretic, cu 40 la sută sprijin popular, un partid ar putea câștiga toate mandatele puse în joc, deci ar avea 100 la sută în Parlament.

UNPR este un alt  beneficiar al acestui sistem. Câțiva dintre liderii partidului ar putea să-și recâștige mandatele, prin mobilizarea din colegiu, fără să depindă de pragul electoral. Astfel, cu 1 la sută, în plan național, UNPR ar putea avea șase parlamentari în viitorul Legislativ.

PDL  poate fi chiar desființat de noul sistem. Din cauza impopularității din acest moment, pedeliștii nu știu dacă vor reuși să câștige maxim 10 colegii.

UDMR ar putea fi adus la nivelul ”minorităților, altele decât cea maghiară”. În zonele în care maghiarii sunt grupați, cum ar fi Harghita, intervine concurența rivalilor din PCM. În alte localități din Transilvania, colegiile sunt mixte, cu români și maghiari, fiind necesară o mobilizare serioasă pentru a reuși impunerea unui candidat.

PPDD pierde enorm prin noua lege, deoarece nu are lideri, în afara lui Dan Diaconescu, nu are structuri de partid, este perceput ca excentric de majoritatea populației, iar simpatia de care se bucură în rândul a 20 la sută dintre români nu se va materializa în mandate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel