EXCLUSIV  Noua lege pentru șoferii care conduc băuți sau drogați. Bulai: Este aberant! Pentru o crimă primești mai puțini ani de închisoare

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au discutat despre noile prevederi legislative care au fost trecute de Senat și Camera Deputaților și care vor lăsa șoferi fără permis timp de 10 ani.

„Acum vor putea lua până la 25 de ani de închisoare șoferii care se urcă băuți sau drogați la volan. Vom fi o țară de sfinți”, a transmis Val Vâlcu în emisiunea de la DC News TV.

VEZI ȘI: 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. E oficial.

„Practic, este mai bine să omori pe cineva, ieși cu mult mai bine. Remarc cu tristețe modul în care noi trecem dintr-o extremă în alta. Trec peste faptul că ar trebui să faci diferențiere foarte clară între droguri și alcool, apoi importante sunt și tipul de droguri sau cantitatea de alcool.

De principiu, oriunde în lume, în măsura în care mergi la un nivel maximal al sancțiunilor nu faci decât să produci corupție și mecanisme care de fapt nu vor duce la nicio soluție. Trebuie să pedepsești în funcție de gravitate, nu poți merge pe închisoare de până la 6 luni, dar 10 ani  fără permis este aberant, mai ales că scopul nu este acesta”, a transmis sociologul Alfred Bulai.

De la o extremă la alta

„Nu sunt decât mijloace de corupție, pentru că în spate vor fi zeci de mii de afaceri cu avocați, cu experți tehnici și așa mai departe. De fapt ar trebui să ai prevenție și să pedepsești doar în situațiile în care sunt probleme serioase și am avut nenumărate cazuri.

Este tipică această formulă heirupistă în care trecem dintr-o extremă în alta. Este aberant să vorbim de 25 de ani de închisoare în condițiile în care pentru o crimă primești mai puțini ani de închisoare. Vorbim de crimă cu premeditare. Așadar, în opinia mea este o prostie care nu are nicio șansă să funcționeze și să reducă fenomenul”, a adăugat sociologul Bulai.

S-au întrecut în pedepse

„Argumentul lor este că s-au consultat cu juriștii, că experții au propus. Au venit parlamentarii care au șoferi, care au respins radarele fixe, și au spus «Propuneți 10 ani? Eu zic să fie 15 ani. Nu, eu pun 25 de ani». Este o competiție, la fel au făcut și cu păcănelele. Înainte aveai păcănele și în toaleta școlii, apoi le-au scos în afara localității.

Dar nu s-a găsit nimeni să conteste? Opoziția, care acum e formată din USR și AUR, intră în aceeași horă. Nu vine niciun partid care vine să zică «Să fie libertate, frate»”, a mai spus Val Vâlcu.

Lipsă de viziune politică

„Din păcate, aici îți dai seama că există un vid ideologic în România. Ei gândesc fără prea multă inteligență, fără să-i ducă mintea din punct de vedere politic. Ai niște obiective, dar încerci și să ai o manieră de abordare a unor situații care să te facă să-ți respecți principiile și în același timp să te adresezi unui electorat.

Pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu, PD a vrut să crească salariile profesorilor cu 30%, apoi au venit PNL-iștii lui Tăriceanu care au spus să crească cu 50%. Tăriceanu nu a mai pus în aplicare fiindcă era o aberație, nu erau bani. Acum la fel s-a întâmplat cu pedeapsa pentru condusul sub influență, se arată o mare lipsă de inteligență politică. Nici măcar nu se gândesc că poate electoratului nici nu-i pasă”, a conchis sociologul.

VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel