Nouă persoane condamnate pentru Referendum 2012

Nouă persoane au fost condamnate de Judecătoria Haţeg pentru fraudă la vot. Au fost prinse că au votat de mai multe ori, la Referendumul pentru demiterea preşedintelui României din 2012, la secţii diferite din localităţi precum Deva, Hunedoara, Călan, Geoagiu, Simeria sau Bretea Română. Inculpații sunt obligaţi la plata unor amenzi penale de 1.600 de lei fiecare, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Cei nouă condamnaţi nu mai au voie să aleagă sau să candideze pentru o funcţie publică timp de trei ani, potrivit Agerpres. Dosarul face referire la votul multiplu practicat de aceste persoane la referendumul pentru demiterea preşedintelui României din 29 iulie 2012. Hotărârea luată de instanţa Judecătoriei Haţeg a fost pronunţată la finalul şedinţei de marţi, iar cei nouă inculpaţi au la dispoziţie 10 zile în care pot ataca sentinţa cu apel. Persoanele condamnate au fost trimise în judecată în luna decembrie 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara întocmind trei rechizitorii pentru un număr total de 32 de inculpaţi.

[citeste si]

Rechizitoriile au fost trimise spre judecată la instanţele din Hunedoara, Deva şi Haţeg, competente teritorial în ceea ce priveşte domiciliul inculpaţilor. Dosarele s-au constituit ca urmare a faptului că, în luna octombrie 2012, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în urma analizării listelor electorale permanente şi suplimentare întocmite la secţiile de votare din ţară, existau indicii de comitere a mai multor infracţiuni, cum sunt votul multiplu, promisiunea, oferirea de bani ori alte foloase cu scopul de a determina alegătorul să voteze sau nu, dar şi de instigare la votul multiplu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel