Cine sunt primii NOUĂ care renunță la titlul de DOCTOR

Nouă persoane care au obținut doctoratul la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) a SRI au făcut cerere să renunțe la titlul de doctor. 

ANIMV a precizat că toate cele nouă cereri au fost făcute între 3 și 7 martie 2016. Solicitările au ajuns la Ministerul Educației, însă nu au intrat în procedura de verificare a Consiliului Ştiinţific al instituţiei deoarece, în urma cererilor de renunţare la titlul de doctor, "a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale".

Ministerul Educaţiei a comunicat, pentru pressone.ro, numele celor nouă persoane care au solicitat retragerea titlului de doctor. Opt dintre ei l-au avut conducător de doctorat pe Gabriel Oprea, iar al nouălea, Mihai Tudose, fost ministru al Economiei în guvernul Victor Ponta, pe generalul Constantin Onişor, fost director al Şcolii Doctorale a ANIMV până în septembrie 2015.

Iată cine sunt cei nouă care au cerut să renunțe la titlul de doctor, potrivit sursei citate:

Bogdan Licu - membru al CSM la data susținerii tezei, în 2011, devenit între timp prim-adjunct al procurorului general al României. În prezent, este procuror general adjunct al României. În 31 august 2015, el a fost acuzat că şi-a plagiat cea mai mare parte a lucrării de doctorat.

Neculai Onțanu - primarul Sectorului 2 la data susținerii tezei, în 2010, a fost secretar general al UNPR. Informaţiile despre plagierea tezei de doctorat a lui Neculai Onţanu au fost făcute publice la data de 11 august 2015.

Loredana Radu - nepoată a lui Gabriel Oprea şi avocată la data susţinerii tezei. Ea l-a apărat, printre alții, pe fostul premier Victor Ponta în dosarul Rovinari-Turceni. A fost arestată odată cu Neculai Onțanu, în același dosar. Acuzaţii consistente despre plagierea tezei de doctorat a Loredanei Radu au apărut public la data de 26 august 2015.

Adela Popescu (Neagu) – a fost secretara lui Gabriel Oprea la Ministerul Apărării Naționale și la Ministerul de Interne. A fost decorată de două ori de președintele Traian Băsescu și o dată de președintele Klaus Iohannis.  Dovezile referitoare la plagierea tezei de doctorat a Adelei Popescu (Neagu) au apărut în data de 2 septembrie 2015.

Mihai Stănișoară - deputat la data susținerii tezei, în 2011, a fost anterior președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților. Informaţiile despre plagierea tezei de doctorat a lui Stănişoară au fost prezentate public în data de 7 septembrie 2015.

Radu Stroe - deputat PNL la data susținerii tezei, în 2013, a devenit ulterior ministru de Interne în guvernul USL și membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

Daniel Andrei Moldoveanu – era șeful Comunității Naționale de Informații din subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării la data susținerii tezei, în 2013.

Romeo Raicu - vicepreședinte PDL la data data susținerii tezei, în 2011, a fost deputat și președinte al Comisiei parlamentare de control al SIE.

Mihai Tudose – deputat PSD la data susţinerii tezei de doctorat şi preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică, reformă şi privatizare din Parlament. Dovezi despre plagierea tezei de doctorat a lui Tudose au apărut public la data de 18 august 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel