Noua regulă de parcare: Ai plătit taxe și impozite, poți parca

Potrivit unei decizii recente a Consiliului Local Sector 6, bucureştenii din acest sector care doresc să închirieze un loc de parcare de reşedinţă sau să îşi reînnoiască un contract de închiriere existent trebuie să facă dovada că nu au restanţe la plata altor taxe şi impozite locale mai vechi de un an.

Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice, care solicită Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 ocuparea locurilor publice de pe raza administrativ - teritorială a Sectorului 6, au obligaţia să facă dovada achitării taxelor locale pentru 12 luni anterioare datei încheierii contractului de ocupare a domeniului public sau datei prelungirii contractului prin act adiţional, prin prezentarea certificatului de atestare fiscală din care să rezulte că nu figurează cu debite restante, se precizează în decizia consilierilor locali Sector 6.

Dovada că ești un cetățean model

"Cererea pentru locurile de parcare în Sectorul 6 este considerabilă. Am încercat să facilităm accesul cetăţenilor model, al plătitorilor de taxe si impozite, la repartizarea locurilor de parcare pe care le vom amenaja de acum înainte, precum si la cele pe care le avem deja în administrare", a explicat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, pentru b365.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel