„Aceasta este o sursă de finanţare vitală pentru dezvoltarea transportului local în oraşele din toată România şi aşteptăm propuneri de simplificare şi îmbunătăţire a ghidului”, a declarat Rovana Plumb la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, citată de Agerpres.
Plumb a adăugat că perioada de consultare publică asupra ghidurilor de finanţare a fost redusă de la 15 la 10 zile, motivul principal fiind acela de a putea recupera timpul pierdut şi de a lăsa timp suficient pentru implementarea corectă a proiectelor.
[citeste si]
Potrivit sursei citate, Rovana Plumb a precizat că prioritatea ministerului este lansarea cât mai rapidă a apelurilor care să vină în sprijinul proiectelor, fie că este vorba despre infrastructura sanitară, socială sau educaţională - esenţiale pentru fiecare comunitate.
Potrivit ministrului delegat pentru Fonduri Europene, vineri, 31 martie, au fost transmise la Comisia Europeană toate pachetele de închidere pentru perioada de programare 2007-2013 iar desemnarea autorităţilor de management pentru perioada 2014-2020 se realizează conform calendarului stabilit.
Astfel, în data de 30 aprilie se vor transmite la Autoritatea de Audit toate pachetele de acreditare ale acestor autorităţi de management.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu