Noua Zeelandă suspendă finanțarea către UNRWA

FOTO: Freepik @FellowNekocat
FOTO: Freepik @FellowNekocat

Noua Zeelandă contribuie anual cu 1 milion de dolari neozeelandezi.

Noua Zeelandă a anunțat că va suspenda finanțarea către agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din cauza acuzaţiilor israeliene potrivit cărora unii din angajaţii săi au fost implicaţi în atacul comis de Hamas pe 7 octombrie, informează AFP, scrie Agerpres.

Prim-ministrul Christopher Luxon a clarificat că această pauză va dura până când se va face lumină.

”Aceste acuzaţii sunt extrem de grave. Este important ca ele să fie bine înţelese şi să facă obiectul unei anchete”, a spus el presei.

În urma acuzaţiilor lansate de Israel săptămâna trecută, UNRWA, care oferă un ajutor vital civililor din Fâşia Gaza, i-a concediat pe mai mulţi dintre angajaţii săi şi a promis o anchetă amănunţită.

Înainte de Noua Zeelandă, alte 11 ţări, printre care Statele Unite, Regatul Unit, Germania, Japonia și România, şi-au suspendat deja finanţarea către agenţie, în pofida apelului secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de a continua să acorde asistenţă financiară.

Potrivit lui Luxon, asistența anuală acordată UNRWA de către Noua Zeelandă s-a ridicat la un milion de dolari neozeelandezi (610.000 de dolari americani).

Uniunea Europeană a propus luni UNRWA ”să accepte ca un audit să fie efectuat de experţi independenţi aleşi de Comisia Europeană”.

Citește și: România și-a suspendat plățile către agenția palestiniană a ONU

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel