Noua Zeelandă - Turiştilor li s-a interzis să înoate alături de delfinii cu bot gros, în scopul protejării speciei

Turiştilor din Noua Zeelandă li s-a interzis să înoate alături de delfinii cu bot gros, din cauza impactului negativ asupra animalelor, după ce o nouă cercetare a arătat că oamenii "iubesc prea mult" aceste animale, informează BBC.

Interacţiunile cu delfinii au avut un "impact semnificativ" asupra odihnei şi hrănirii populaţiei de delfini, au susţinut reprezentanţi ai Departamentul de conservare din această ţară.

Oamenii au putut înota alături de delfinii cu bot gros în Golful Insulelor, pe Insula de Nord, însă din 1999, numărul delfinilor care vizitează frecvent golful a scăzut cu 66%, iar în prezent doar 19 dintre aceştia se întorc frecvent în zonă. În aceste condiţii, turiştilor li s-a interzis să înoate alături de delfini.

Potrivit cercetătorilor, interacţiunile cu oamenii au afectat odihna delfinilor, dar şi hrănirea şi mortalitatea puilor.

Studiu arată, de asemenea, că delfinii din Golful Insulei au o rată de mortalitate a puilor de 75% - cea mai mare din lume, în captivitate sau în sălbăticie.

Noile reguli au intrat în vigoare în luna iulie a acestui an. Ele interzic total înotul alături de delfini, iar operatorii care deţin licenţă pentru a ieşi în larg cu turiştii nu pot face acest lucru decât dimineaţa sau după-amiaza.

Aceste măsuri vor permite delfinilor să beneficieze o perioadă de timp fără interacţiune umană.

"Populaţia de delfini din Golful Insulelor poate fi protejată doar dacă toată lumea îşi respectă rolul", au afirmat reprezentanţii Departamentului de conservare din Noua Zeelandă

Există deja anumite restricţii pentru protejarea acestor animale, însă noua cercetare arată că acestea nu au mers suficient de departe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel