Noul acord cu FMI ar putea fi înghețat dacă se aplică TVA de 5% la alimentele de bază

jeffrey franks, fmi
jeffrey franks, fmi

Noul acord cu FMI, de tip preventiv, ar putea fi îngheţat dacă deputaţii vor respinge cererea de reexaminare, propusă de preşedinte, a legii privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază.

Potrivit analiștilor ING, citați de Mediafax, un astfel de scenariu ar avea efecte negative asupra leului şi asupra costurilor de finanţare pentru Ministerul Finanţelor.

Cererea de reexaminare formulată de preşedintele de Traian Băsescu asupra legii privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază a fost respinsă, miercuri, de Senat, care a menţinut, astfel, textul legislativ iniţial.

Proiectul legislativ propus de opoziţie a fost adoptat pe 19 octombrie anul trecut şi trimis preşedintelui spre promulgare, după ce deputaţii puterii au invocat o eroare de comunicare la votul lor favorabil. Principala prevedere a legii este reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază.

Cererea de reexaminare a preşedintelui, în care se solicita renunţarea la această prevedere, a fost respinsă de Senat prin acceptarea raportului negativ al comisiei, cu 53 de voturi "pentru", 46 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel