Nu doar familiile cu copii de şcoală din România se confruntă cu scumpiri exagerate la rechizite anul acesta, ci o lume întreagă.
Așteptările ca situația economică să se înrăutățească în perioada următoare nu îi împiedică pe mulți dintre părinții americani să se aștepte să cheltuiască mai mult la începutul noului an școlar, comparativ cu anul trecut, mai ales în contextul inflației în creștere, potrivit unui studiu recent realizat de Deloitte. Acesta prezice un plus de 24% pentru cheltuielile asociate perioadei în care copiii revin la clasă, în pofida numeroaselor probleme interne și internaționale cu efect asupra pieței, scrie Edupedu.
Într-o vreme în care provocări precum situația economică, evoluțiile de pe piața energiei, conflictul din Ucraina, evoluțiile climatice îi preocupă pe oameni și au puterea de a influența deciziile de cumpărare, Deloitte scoate în evidență, printre elementele care ar putea influența cheltuielile de început de an școlar, două chestiuni asociate direct procesului educațional: scăderea numărului de înscrieri în sistemul educațional și creșterea homeschooling-ului.
În analiza sa, Deloitte ia în calcul diverse date statistice și rezultatele unui sondaj cu participarea a 1200 de părinți din SUA, care au cel puțin un copil înscris la școală în următorul an școlar. Astfel, deși 54% dintre participanții la studiu spun că se așteaptă la o slăbire a economiei în următoarele șase luni, procent aproape dublu față de cel din vara anului trecut (28%), o treime dintre părinți (37%) se așteaptă la cheltuieli mai mari pentru începutul anului școlar, comparativ cu anul trecut.
Dacă, în 2021, 45% dintre părinții americani se temeau de o creștere a prețurilor, acum procentul a crescut la 60%. 57% se tem de efectele inflației asupra produselor asociate întoarcerii la școală, iar 64% se tem că diversele companii vor să profite de pe urma inflației. 77% susțin că ar schimba mărcile preferate, dacă prețurile sunt prea ridicate.
Așteptarea unor cheltuieli mai mari la începutul școlii se face auzită deși 33% dintre părinți spun că situația financiară a gospodăriei lor s-a înrăutățit față de anul trecut. Deloitte se așteaptă ca piața să crească, anul acesta, cu 5,8% comparativ cu anul trecut, până la 34,4 miliarde de dolari, cheltuielile per copil urmând să crească la 661 de dolari (comparativ cu 612 de dolari în 2021).
Același studiu remarcă o orientare diferită a priorităților pentru mulți părinți:
50% sunt preocupați în legătură cu sănătatea mintală a copiilor, iar 36% spun că au cumpărat produse și servicii care să răspundă acestei îngrijorări. Autorii studiului estimează că acești părinți ar cheltui cu 8% mai mult decât media cumpărătorilor de produse și servicii pentru noul an școlar.50% spun că, dacă au posibilitatea, vor să cumpere produse realizate cu preocupare față de mediul înconjurător, fiind de așteptat ca această categorie să cheltuie cu 22% mai mult decât media.Evoluția pandemiei și a instruirii online/față în față se simte și în intențiile de achiziție de tehnologie: dacă anul trecut se înregistra o creștere de 37% a cumpărăturilor de produse tehnologice, față de anul anterior, acum e de așteptat o scădere de 8% a cumpărăturilor de tehnologie, pe când produsele tradiționale ar urma să crească cu 14%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News