Noul COD FISCAL. Deducerea personală la calcularea impozitului pe venit de 16% va creşte pentru toţi salariaţii care obţin cel mult 3.000 lei brut, potrivit proiectului Codului fiscal. Mai avantajaţi vor fi două milioane de salariaţi care câştigă cel mult 1.000 lei brut.
Deducerea personală din venitul net lunar la funcţia de bază la calcularea impozitului de 16% va fi majorată cu 50 lei pentru pentru salariaţii care obţin cel mult 1.000 lei brut şi care au în întreţinere una, două sau trei persoane. În cazul acestora deducerea va ajunge până la 600 lei faţă de 550 lei acum. Salariaţii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere vor avea o deducere mai mare cu 150 lei, însemnând 800 lei faţă de 650 lei în prezent. În schimb, cei care nu au nicio persoană în întreţinere vor rămâne cu actuala deducere de 250 lei, informează Capital.
Practic, acordarea acestei facilităţi înseamnă că suma reprezentând deducerea se scade din venitul net asupra căruia se calculează impozitul de 16%. Astfel, la o deducere mai mare cu 50 lei decât în prezent, salariatul va primi în plus 8 lei, iar la o deducere mai mare cu 150 lei va rămâne suplimentar cu 24 lei.
Vor creşte și deducerile personale şi pentru salariaţii care primesc între 1.000 şi 3.000 lei brut. Deducerile sunt regresive, în cazul acestora, faţă de cele pentru salariile brute până în 1.000 lei şi se stabilesc prin ordin al ministrului de finanţe.
Salariile de peste 3.000 lei brut nu primesc nicio deducere. Persoanele în întreţinere sunt soţia/soţul, copiii sau alţi membri ai familiei, rudele contribuabilului sau ale soţiei/soţului până la gradul al doilea inclusiv.
Conform statisticilor Ministerului Muncii, la sfârşitul lunii septembrie, înainte de majorarea salariului minim brut la 975 lei, 1,48 milioane dintr-un total de 4,66 milioane de angajaţi cu normă întreagă obţineau câştiguri de cel mult 1.000 lei brut. Încă 1,88 milioane de persoane aveau salarii brute între 1.000 şi 2.299 lei, iar 785 mii aveau salarii brute între 2.299 lei şi 4.000 lei. La aceştia se adaugă salariaţii cu timp parţial: 625 mii de angajaţi remuneraţi cu cel mult 1.000 lei brut şi circa 60 de mii cu până la 3.000 lei brut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu